Platformele Ghişeul.ro, SEAP, PCUE şi SIAE vor redeveni funcţionale miercuri, la ora 18:00

Termenul pentru repunerea în funcţiune a Ghişeul.ro, Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Punctul de Contact Unic Electronic (PCUE) şi Sistemul Informatic de Atribuire Electronică în Transporturi (SIAE) a fost prelungit până miercuri, la ora 18:00, informează Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

„Procesul de remediere a defecţiunilor apărute, ca urmare a problemelor din reţeaua publică electrică din dimineaţa zilei de 11 februarie, necesită un timp mai mare decât cel estimat iniţial. Experţii Autorităţii pentru Digitalizarea României sunt implicaţi în soluţionarea problemelor, pentru reluarea funcţionalităţilor fiind azi, începând cu ora 18.00. Subliniem faptul că sistemele (datele/fişierele) nu sunt afectate, dar prezentarea lor în Internet depinde de procesul de restaurare”, notează sursa citată.

Citeste și:  Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează o nouă ediție a campaniei naționale „Liga Profesorilor Excepționali” 2025

ADR transmisese, marţi, că funcţionalitatea platformelor online administrate de către instituţie va fi restabilită în cel mai scurt timp.

„În contextul întreruperilor în furnizarea energiei electrice din cursul dimineţii de astăzi, care au dus la afectarea serviciilor platformelor ADR SEAP, PCUE, SIAE şi Ghişeul.ro (…) specialiştii Autorităţii pentru Digitalizarea României monitorizează permanent funcţionalitatea tuturor aplicaţiilor şi se implică activ în soluţionarea problemelor. Funcţionalitatea va fi restabilită în cel mai scurt timp. Acest incident reprezintă o nouă dovadă că decizia de accelerare a procesului de migrare a sistemelor informatice în infrastructuri sigure şi scalabile de tip cloud este una corectă şi necesară. Autoritatea pentru Digitalizarea României prioritizează acest proces, 2025 fiind anul migrării în cloud”, a precizat Autoritatea.

Citeste și:  Echipa de U15 de la Kids Tâmpa, în primele 8 echipe din țară la fotbal feminin

Platforma Ghişeul.ro, SEAP, PCUE şi SIAE, aflate în gestionarea ADR, au devenit indisponibile de marţi dimineaţă, din cauza unor fluctuaţii de tensiune la reţeaua de energie electrică.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.