PNL și ADN, sancționate pentru corturile de campanie

PNL și ADN au fost amendate pentru că nu și-au luat de pe domeniul public corturile amplasate pentru strângerea de semnături pentru candidații susținuți. Termenul pentru ocuparea domeniului public cu corturile ca campanie a expirat astăzi. Poliția Locală a trecut direct la sancționarea partidelor care au încălcat abonamentul eliberat de Primăria Brașov.

„Abonamentele de ocupare a domeniului public pentru corturile de strângere de semnături au expirat de astăzi. Deoarece au fost constatate situații în care nu toate „adăposturile” au fost demontate și ridicate din zonele unde au fost amplasate, s-au aplicat sancțiuni contravenționale. Așadar, facem un apel către cei care în continuare ocupă domeniul public al Municipiului Brașov, fără să dețină acest drept, să procedeze de îndată la eliberarea domeniului public. Până în acest moment, au fost aplicate sancțiuni pentru corturi de strângere de semnături neridicate de pe domeniul public aparținând PNL și ADN, conform HCL 2001/2006, republicată. Pentru depășirea terenenului prevăzut în abonament sancțiunea este cuprinsă între 500 și 1.000 de lei”, se arată în comunicatul Poliției Locale Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.