Poliţist din Tărlungeni, cercetat sub control judiciar după ce a fost prins luând mită

Un poliţist din localitatea braşoveană Tărlungeni este cercetat sub control judiciar după ce a fost prins în flagrant luând mită 600 de lei pentru a nu sancţiona un şofer care nu a acordat prioritate în sensul giratoriu, conform unui comunicat transmis astăzi de Direcția Generala Anticorupție.

În fapt, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, agentul de poliție a pretins conducătorului auto toți banii pe care îi avea asupra sa și a primit de la acesta suma de 600 de lei în schimbul neaplicării măsurilor contravenționale pe care le constatase la regimul circulației, respectiv neacordarea de prioritate în sensul giratoriu și conducerea pe drumurile publice a  unui vehicul având termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice expirat.

Citeste și:  Creșa Brașov promovează educația pentru mediu prin "Săptămâna Verde"

Persoana în cauză, care are calitatea de inculpat, a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, unde, în prezent, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Totodată, procurorul de caz din cadrul unității de parchet sus-menționate a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a agentului de poliție, acesta fiind propus Tribunalului Brașov pentru arestare preventivă, iar instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.