Polițiștii au făcut PRĂPĂD la Brașov: Amenzi RECORD după razii de amploare

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, începând cu seara de 03 iulie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării Mobile de Jandarmi, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică și Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din județul Brașov desfășoară ample acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Astfel, s-au desfășurat și vor continua activități de verificare cu efective mărite, în sistem integrat, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov.
Totodată, printre prioritățile echipelor de verificare va fi și transportul intern de persoane, atât rutier, cât și feroviar.

Cu ocazia activităților desfășurate în seara zilei de 03 iulie a.c., la nivelul județului Brașov au fost verificate 229 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate. Doi operatori economici au fost depistați nerespectând măsurile de diminuare a impactului riscurilor, conform Legii 55/2020, cele două societăți fiind sancționate contravențional.
De asemenea, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, 25 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 și 42 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 30.000 lei.

În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în mijloacele de transport în comun. Aceste activități au fost desfășurate în principal de către personal din cadrul structurilor de poliție locală.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea protejării populației prin prevenirea răspândirii noului coronavirus.
Respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.