Polițiștii brașoveni au emis două ordine de protecție provizorii, în ultimele 24 de ore

Polițiștii brașoveni au emis două ordine de protecție provizorii, în ultimele 24 de ore.

  • Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  “violența în familie” și ”amenințare”.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 03 aprilie 2022, în jurul orei 15.00, în timp ce se aflau la domiciliul comun din municipiului Brașov, pe fondul unor discuții contradictorii, un tânăr, în vârstă de 26 ani, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 24 ani.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Citeste și:  Asociația Antiteatru prezintă piesa "Crocodil", astăzi, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.           

  • La data de 03 aprilie 2022, în jurul orei 17.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 45 ani, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei violențe în familie.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că pe fondul unor discuții contradictorii, femeia în cauză ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, în vârstă de 52 ani, aspecte care i-au creat acesteia o stare de temere.

Citeste și:  Cum arată vacanța de Paște după intrarea în spațiul Schengen: Luna mai vine cu schimbări în preferințele de călătorie ale românilor

 În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.