Polițiștii brașoveni au emis mai multe ordine de protecție provizorii

Polițiștii brașoveni au emis în ultimele 24 de ore, mai multe ordine de protecție provizorii.

  • Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  “violența în familie”.

În fapt, la data de 18 august 2021, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din municipiul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 16 august a.c., în jurul orei 16.30, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat, în vârstă de 65 ani, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în timp ce aceștia se aflau la domiciliul comun din municipiul Brașov.

Citeste și:  Cum arată vacanța de Paște după intrarea în spațiul Schengen: Luna mai vine cu schimbări în preferințele de călătorie ale românilor

          În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

  • Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”.

În fapt, la data de 18 august 2021, în jurul orei 21.20, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din municipiul Făgăraș, județul Brașov, cu privire la faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, în timp ce aceștia se aflau la domiciliul comun.

Citeste și:  Caravana Shakespeare sosește la Brașov și aduce, în premieră, „Operele complete ale lui Shakespeare”

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.