Polițiștii brașoveni au fost învățați să acorde primul ajutor

Viața unei persoane aflate în pericol, ca urmare a producerii unor accidente ce provoacă vătămări corporale, depinde, de multe ori, de momentul acordării primului ajutor și priceperea celui care intervine primul la fața locului.

Pregătirea polițiștilor în domeniul intervenției reprezintă o prioritate instituțională, sens în care, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sunt organizate periodic, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, sesiuni de instruire pe linia acordării primului ajutor de bază, care se adresează, preponderent, polițiștilor ce acționează în segmentul stradal (ordine publică, poliție rutieră).

Activitățile sunt desfășurate în baza unui calendar stabilit de comun acord între Inspectoratul de Poliție Județean Brașov și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov.

Citeste și:  Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

Rațiunea organizării unor astfel de activități rezidă din faptul că, de cele mai multe ori, primii ajunși la fața locului, în cazul producerii unor evenimente din care au rezultat victime, sunt polițiștii de ordine publică și rutieră, care se pot afla în situația de a acorda prim-ajutor persoanelor rănite înaintea personalului specializat, cunoștințele de bază în acest domeniu fiind esențiale pentru salvarea vieților omenești.

La data de 24 martie 2022, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost organizată și desfășurată o sesiune de instruire, împreună cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, ce a avut ca scop instruirea participanților cu privire la primele măsuri pe care aceștia trebuie să le desfășoare în momentul în care se află la intervenții din care au rezultat victime și care au nevoie de ajutor, în vederea salvării persoanelor aflate în necesitate.

Citeste și:  Elevii dintr-o comună brașoveană primesc biciclete noi într-o mișcare pentru sănătate și mediu

Pentru salvarea vieții, prevenirea unor complicații ulterioare și ameliorarea suferințelor până în momentul în care un serviciu medical corespunzător poate să intervină, este imperios ca cei aflați la fața locului să dețină abilitățile necesare acordării primului ajutor în mod corect.

Astfel de activități vor fi desfășurate în mod frecvent pentru ca polițiștii să poată acorda primul ajutor în mod corect și să contribuie la salvarea de vieți omenești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.