Polițiștii fac cercetări după decesul unui bărbat de 55 de ani pe Bulevardul Griviței din Brașov

Un bărbat de 55 de ani, din municipiul Brașov, a murit sâmbătă, 11 iulie, în urma unui incident produs în zona unui bloc de pe Bulevardul Griviței.

Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 12:00 că o persoană se afla în stare de inconștiență, după o cădere de la înălțime. La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov și ai Serviciului Criminalistic, precum și un echipaj medical de urgență.

Personalul medical a efectuat manevre de resuscitare, însă bărbatul a fost declarat decedat. Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului.

Polițiștii au deschis un dosar și continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Citeste și:  Motoarele se turează din nou la Râșnov. Două zile de viteză și adrenalină în Valea Cetății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.