Polițiștii locali brașoveni i-au învățat pe micii pietoni principalele reguli de circulație rutieră

În data de 25.10.2022, Poliția Locală Brașov a dat curs invitației Centrului Educațional Elis de a sprijini cadrele didactice în misiunea de a-i învăța pe cei mai mici dintre pietoni principalele reguli de circulație rutieră, indicatoarele rutiere și importanța cunoașterii și respectării acestora.

Polițiștii locali din cadrul Biroului Trafic Rutier-Ridicări Auto au prezentat preșcolarilor materialul ”Micii pietoni – Mari cunoscători”. Grafica veselă în care sunt redate situațiile din trafic pe care le întâlnesc cei mici în calitate de pietoni, de utilizatori de biciclete, trotinete, role și abordarea interactivă a tematicii au făcut ca activitatea desfășurată de Poliția Locală Brașov să se bucure, încă o dată, de un real succes în rândul celor mici.

Citeste și:  5 tipuri de suflete pereche pe care le vei întâlni de-a lungul vieții

Pentru cunoștințele de care au dat dovadă, entuziasmul și bucuria cu care au participat la activitate, copiii au primit diplome de Super-pieton și flyere cu imagini sugestive și mesaje care îi îndeamnă să respecte regulile elementare de circulație.

Poliția Locală Brașov va continua să onoreze invitațiile instituțiilor de învățământ de a participa la întâlniri și de a organiza activități ce au ca scop formarea unei educații rutiere temeinice a preșcolarilor și elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.