P&P SRL este noul administrator al parcărilor publice din Brașov: Noile facilități de plată

Începând cu 12 noiembrie, parcările publice din municipiul Brașov, altele decât cele rezidențiale și cele multietajate, vor fi administrate de către firma P&P SRL, cea care a câștigat licitația, demarată acum 3 ani, pentru concesionarea acestui serviciu. Până la acea dată, concesionarul va trebui să implementeze toate facilitățile prevăzute în caietul de sarcini, începând cu plata cu bancnote, card bancar și aplicație electronică, și până la call-center-ul funcțional 24 h/24 h. Odată cu intră în vigoare a acestui contract de concesiune se aplică și prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov, aprobat în 2017, prin HCL nr. 282, prin care se stabilesc noi tarife, noi zone de tarifare și un nou orar de funcționare a parcărilor.

Astfel, din 12 noiembrie, metodele de plată a tarifului de parcare pentru cele 10.200 de locuri de parcare publice vor fi:

– aplicație: se descarcă de pe Tpark.io, de pe butonul ,,descarcă gratuit aplicația Tpark”. Această metodă este cea recomandată de operator, având în vedere că are și alte facilități: notificări de expirare a timpului de parcare, factură pe e-mail, instant, inclusiv pentru persoanele juridice, posibilitatea de a alege și opțiunea SMS. În acest moment aplicația este funcțională în română și engleză, dar vor mai fi adăugate paginile pentru limbile franceză, germană, maghiară și rusă. 

– plata cu cardul: direct pe site-ul Tpark.io, se alege opțiune plăți on-line, 

– prin SMS, cu precizarea că operatorul de telefonie percepe un comision,

Citeste și:  Concertul CELINE DION de la București a fost ANULAT. Biletele vor fi rambursate

– prin cele 100 de parcometre noi, care permit plata cu monede și bancnote. Parcometrul nu dă rest, dar pe baza unei chitanțe de diferență/anulare comandă, se pot recupera banii de la casieria operatorului de parcare. Parcometrele sunt funcționale în 6 limbi: română, engleză, franceză, germană, maghiară și rusă.

– plata prin virament, cu precizarea că devine valabilă în momentul în care banii au ajuns în contul operatorului serviciului de parcare.

Ca o noutate, va fi posibilă rezervarea, taxată, a unei zone cu locuri de parcare publice, cu ocazia unor evenimente. 

„Începând din 12 noiembrie va intra în vigoare un nou sistem integrat de plată a parcării și verificare în municipiul Brașov, inclusiv Poiana Brașov. Plata se va efectua printr-o aplicație, prin plată electronică, la parcometru cu monede sau bancnote, sau prin SMS. Diferența față de sistemul de până acum este că toate aceste sisteme sunt integrate în timp real, prin rețeaua 4G, iar sistemul va putea înregistra în timp real toate operațiunile, începând de la abonamente lunare și până la plata cu monede. Sistemul funcționează în șase limbi (română, engleză, franceză, germană, maghiară și rusă ) și eliberează tichet. Noi le recomandăm tuturor clienților aplicația Tpark, care permite plata de pe telefonul mobil, și permite inclusiv prelungirea timpului de parcare, chiar dacă prima plată a fost efectuată la parcometru. Prelungirea timpului de parcare se poate face la cel mai apropiat parcometru, nu neaparat la cel care s-a făcut plata inițială. De asemenea există un site specializat pentru plata cu cardul, tpark.io, unde clientul va putea prelungi timpul de parcare, și chiar un abonament lunar. Abonamentul tip riveran va fi reintrodus într-un sistem digital integrat, fiind necesară doar o primă identificare a clientului-persoană fizică, cu talonul și actul de identitate, iar odată înregistrat în sistem, abonamentul va putea fi prelungit de pe același site. Până pe 12 noiembrie, bonurile trebuie expuse în parbriz, cum scrie pe fiecare tichet, iar din 12 noiembrie nu va mai fi nevoie să fie expus, lucru care este anunțat și pe parcometru. Sistemul este digital funcționează cu toate sistemele de plată, iar plata apare instant în baza de date. În situația în care nu a fost efectuată nicio plată pe numărul respectiv, agentul are o imprimantă portabilă care va tipări o notificare ce va conține data, locul, ora și fotografia vehiculului parcat”, a declarat Adrian Flucuș, director inovare P&P. 

Citeste și:  Centrul Cultural „Reduta” Braşov vă invită să vizionați 18 scurtmetraje de animație - mâine, 9 decembrie, de la ora 19:00

Odată cu intrarea în funcțiune a noului sistem de parcare, se vor aplica și prevederile HCL nr. 282/2017, astfel:

Zonele de tarifare:

– Zona 0 cuprinde Centrul Istoric, delimitat conform P.U.G al municipiului Braşov şi Poianei Braşov. Astfel, pe lângă parcările din centrul istoric (vechea cetate, adică și cele de pe străzile pe care până acum nu se percepea nici un tarif, cum ar fi str. Castelului), în zona 0 intră și parcările de pe Șirul Livezii, str. Pictor Pop, str. Lungă (tronsonul cuprins între N. Iorga și str. De Mijloc), str. De Mijloc ( între str. Lungă și str. Bisericii Române), str. Bisericii Române ( între str. Lungă și str. Avram Iancu), str. Col. I. Buzoianu, str. Maior Cranța și str. Al I. Cuza.  

Citeste și:  Administraţia judeţeană a votat proiectele care vor fi depuse în cadrul PNRR, în perioada următoare

– Zona I cuprinde parcările amenajate în Municipiul Braşov cu excepţia zonei O şi Zona II.

– Zona II cuprinde Bartolomeu Nord, Noua- Dârste, Triaj, Stupini.

Conform prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov, parcarea se achită 24/24h în Brașov & Poiana Brașov, pe tot parcursul săptămânii, inclusiv duminica.

Noile tarife, începând cu 12 noiembrie 2020:

Tarif tip 1 oră: 

Zona 0 =     3,00 RON / h 

Zona 1 =     2,00 RON / h 

Zona 2 =     1,50 RON / h 

Tarif tip 1 zi: 

Zona 0 =   24,00 RON / 24h 

Zona 1 =   16,00 RON / 24h 

Zona 2 =   12,00 RON / 24h

Tarif tip persoană fizică, lunar (30 zile):

Zona 0 = 180,00 RON 

Zona 1 = 120,00 RON 

Zona 2 =   90,00 RON

Tarif tip persoană juridică, lunar (30 zile):

Zona 0 = 270,00 RON 

Zona 1 = 180,00 RON 

Zona 2 = 135,00 RON

Tarif tip rezervat (1 zi):

Zona 0 = 36,00 RON 

Zona 1 = 24,00 RON 

Zona 2 = 18,00 RON 

Tarif parcare riverani: 

Zona A = 156,00 RON/an 

Zona B = 144,00 RON/an 

Zona C = 132,00 RON/an 

Zona D = 120,00 RON/an.

Informații contract 

Concesionar: S.C. P&P SRL

Durata concesiunii: 10 ani

Redevență: 55 % din veniturile totale lunare realizate de concesionar din exploatarea parcărilor, dar nu mai puţin 400.000 lei/lună. 

Nr. Contract: 279/4.09.2020.

3 thoughts on “P&P SRL este noul administrator al parcărilor publice din Brașov: Noile facilități de plată

  1. Unde se poate achita plata unui abonament lunar pentru persoana fizica – zona 1, avand in vedere ca pe aplicatie nu se poate? Multumesc!

  2. Buna Ziua,
    In considerația pentru a purta o discuție in aspectul parcărilor as dori sa mă informații asupra aspectului PARCARE CU PLATA UNDE PE OCOLITOARE MICA ,daca locuim pe aspectul variante ar treb parcare cu abonament Atenție ANUAL PTRU CEI CARE LOCUIESC IN ZONA STEAGU MAI PRECIS STR COSMOS ,MARTE Si REFEREND la aceasta de idicatorul PARCARE CU PLATA NU ESTE ELOCVENT PTR ACEASTA ZONA.C el care a concesionat trb sa VERIFICE TERENUL SI PE URMA ASEZAREA INDICATOARELOR

  3. BUNA SEARA,
    Am vrut sa plătesc parcare dar erau oprite nici sistemul NU FUNCTIONEAZA

    CE E CU BATAIA ASTA DE JOC CONTRARIU AM FACUT POZE CARE DENOTA TERMINALUL IN CHIS,SI SISTEMUL INTERNET LA FEL ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.