Premierul Nicolae Ciucă: Cei care vor să doneze pentru Ucraina să acceseze platforma „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”

Guvernul României pune la dispoziție platforma “Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” prin care ofertele de asistență umanitară în sprijinul refugiaților din Ucraina sunt centralizate pentru o acțiune eficientă. Persoanele fizice, juridice și organizațiile care doresc să sprijine această acțiune umanitară pot completa chestionarul.

Pentru a integra eficient eforturile de acordare a asistenței umanitare refugiaților și persoanelor relocate din Ucraina, Guvernul României a anunțat că la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului va funcționa un grup de coordonare a acțiunilor societății civile, mediului privat, organizațiilor naționale, internaționale și instituțiilor guvernamentale.

“Platforma ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” disponibilă la acest link poate fi accesată, începând de duminica, de pe site-ul Guvernului României de către voluntarii și entitățile private care vor să doneze”, arată Guvernul.

Citeste și:  Acțiuni organizate și desfășurate de către polițiștii brașoveni

În prezent, peste 100 de oferte de sprijin au fost centralizate prin intermediul acestei platforme.

“Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă mulțumește voluntarilor, mediului privat, societății civile, organizațiilor și tuturor celor care participă la sprijinul pe care românii îl oferă cetățenilor ucraineni, greu încercați de agresiunea militară rusă!”, mai arata sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.