Preşedinte al unei asociaţii de crescători de animale din Brașov, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

LEAU NICOLAE, la data faptelor preşedinte în fapt al unei asociaţii de crescători de animale, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În campania agricolă 2017, inculpatul Leau Nicolae, în calitate de preşedinte în fapt al unei asociaţii de crescători de animale, a ajutat un membru al familiei sale să obţină pe nedrept şi fără vinovăţie fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 29.085 lei.

Citeste și:  Românii din Spania trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă și nu-și pierd încrederea în țara natală

Concret, inculpatul a depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, în cadrul schemei de plată unică pentru suprafaţă, deşi cunoştea că persoana respectivă nu era în realitate utilizator al unei suprafeţe de 15 ha de păşune.

În cauză, A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 29.085 lei , sumă la care se adaugă accesoriile fiscale calculate la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a debitului principal.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri şi acţiuni ce aparţin inculpatului Leau Nicolae.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

Cu referire la toate dosarele enumerate, facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.