Președintele Clubului Corona și ofițerul de presă, plătiți cu bani publici, pentru sarcini de partid

În plină anchetă legată de cazul de de doping de la Clubul Corona Brașov, un alt scandal stă să bubuie la gruparea sportivă de la Poalele Tâmpei: Președintele clubului, Liviu Dragomir și ofițerul de presă, Melania Gavrilă, sunt folosiți la munci de partid de PNL Brașov. Mai mulți membri de la Corona Brașov spun că nu este de mirare că cele trei jucătoare s-au dopat, pentru că nici nu avea cine să le oprească. Președintele Coronei Brașov este mult prea ocupat să rezolve sarcinile de la partid. Atât Liviu Dragomir cât și Melania Gavrilă sunt implicați activ să se achite de sarcini la PNL Brașov, unde se implică activ în organizarea conferințelor de presă sau în convingerea electoratului pe stradă în campanii. Și asta chiar în timpul programului de lucru, când ar trebui să fie la club.
Nu își fac griji că absentează de la program, pentru că au ajuns acolo tot cu sprijinul partidului, cu mare influență în Primăria Brașov. Respectiv pe filiera Adrian Oprică, consilier local, oficial răspunzător pe partea de sport și de Clubul Corona. Dar Adrian Oprică este și președintele Filialei Municipale a PNL Brașov, așa că președintele Corona Brașov și ofițerul de presă Melania Gavrilă, trebuie să se achite de datorii la partidul care le-a asigurat un loc atât de cald. Surse din Clubul Corona Brașov spun că președintele Coronei este remunerat cu 12.000 de lei, în vreme ce ofițerul de presă trebuie să se mulțumească cu doar 8.000 de lei pe lună. Bani plătiți de Primăria Brașov.
Pentru sumele acestea, este de înțeles de ce la chemarea partidului, cei doi lasă baltă clubul și dau fuga în fiecare joi la ora 12.00 să se asigure de buna desfășurare a conferințelor de presă și sunt trup și suflet pe stradă în campaniile electorale.
Doar că această încurcătură a treburilor, unor oameni plătiți cu bani de la bugetul local și folosiți la partid nu este tocmai în regulă, asta ca să nu zicem că este complet ilegal.

Într-un dosar similar, liderul PSD Liviu Dragnea a plătit cu libertatea în celebrul Dosar DGASPC.

Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul „Angajări fictive” la Protecţia Copilului Teleorman. Potrivit DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman.

Liviu Dragomir și Melania Gavrilă, în Gara Brașov, făcându-i campanie lui Siegfried Mureșan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.