Preşedintele Iohannis participă la reuniunea Consiliului European

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa astăzi, la reuniunea Consiliului European, care se va desfăşura la Bruxelles, începând cu ora 10:30.

Agenda reuniunii Consiliului European va include o discuţie privind războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, atât din perspectiva menţinerii şi consolidării sprijinului european pentru Ucraina pe toate palierele, cât şi din perspectiva angajării răspunderii Federaţiei Ruse. Totodată, președintele României va ridica şi tema aderării României la Schengen.

„Voi ridica tema Schengen. (…) Este, o dată, foarte clar (…) că noi, românii, dorim să fim parte în spaţiul Schengen. Integrarea în spaţiul Schengen rămâne obiectiv strategic naţional şi rămâne obiectiv principal pentru mine, ca preşedinte al României, pentru perioada următoare. (…) Am văzut că există mulţi sfătuitori publici care creează aşteptări legate de Consiliul de astăzi şi de mâine. Pot să vă spun din capul locului că voi avea multe discuţii, voi ridica chestiunea în plenul Consiliului, voi mai explica încă o dată de ce România trebuie să devină parte din Spaţiul Schengen, dar soluţii practice se vor găsi în următorul Consiliu JAI, care va fi mai bine pregătit”, a declarat, miercuri, şeful statului.

Citeste și:  Report cumulat la Noroc de peste 1,83 milioane de euro

Președintele României a afirmat că pentru atingerea acestui obiectiv trebuie rezolvate două probleme: atitudinea Austriei care este rezervată şi votul Olandei care a fost mixt, pentru România fiind un da, iar pentru Bulgaria un jumătate nu. Potrivit şefului statului, aceste chestiuni trebuie rezolvate cu diplomaţie.

Acesta a precizat şi că România nu va ataca veto-ul Austriei în dosarul privind aderarea României la Schengen la Curtea Europeană de Justiţie. Şeful statului a afirmat şi că nu crede că decuplarea României de Bulgaria în dosarul aderării la Schengen este o soluţie bună şi că o astfel de variantă ar „o soluţie de ultimă instanţă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.