
Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a primit, la finalul săptămânii trecute, vizita președintelui Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO), Toshiyuki Onuma, una dintre cele mai importante personalități din domeniul aviației civile mondiale.
Oficialul ICAO a venit în România alături de Nicolas Rallo, director regional al organizației pentru Europa și Atlanticul de Nord. La Aeroportul Brașov-Ghimbav, delegația a fost întâmpinată de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, directorul general al Autorității Aeronautice Civile Române, Nicolae Stoica, directorul general ROMATSA, Marius-Adrian Cojoc, și directorul general al Aeroportului Brașov, Ștefan-Daniel Micu.
Adrian Veștea a precizat că delegației i-a fost prezentat cel mai tânăr aeroport din România, precum și o parte dintre oamenii implicați în dezvoltarea acestuia.
„Aeroportul de la Brașov este un proiect în care am crezut de la început și pentru care am muncit alături de o echipă extraordinară, transformând o idee și multe planuri într-un aeroport funcțional, care continuă să crească și să se dezvolte”, a declarat Adrian Veștea.
În timpul escalei la Brașov, președintele ICAO, Toshiyuki Onuma, a lăsat și un mesaj în cartea de onoare a aeroportului.
Președintele Consiliului Județean Brașov consideră că vizita conducerii Organizației Aviației Civile Internaționale reprezintă o nouă confirmare a importanței Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav.