Prigoana medicilor brașoveni: Cadrele care și-au luat concedii medicale pe perioada pandemiei, în anchetă

Descindere în această dimineață la mai multe unități medicale din Brașov. Sunt vizate cadre medicale care și-au luat concedii medicale în perioada pandemiei pentru a scăpa de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Totodată sunt investigate activități prin care cadre medicale din Brașov și-au asigurat materiale de uz propriu în interes personal.

„În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, efectuează pe raza județului Brașov, șase activități procedurale de punere în aplicare de mandate de percheziție domiciliară și ordonanțe de ridicare înscrisuri, la trei instituții cu activitate în domeniul medical, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșiriii infracțiunilor de ”abuz în serviciu”, ”fals intelectual”, ”uz de fals”, ”delapidare” și ”divulgare de informații secrete de serviciu sau nepublice” .

Citeste și:  Caroline Fernolend: Săsoaica ambițioasă care a pus Viscri pe harta lumii

Polițiștii brașoveni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada stării de urgență, cadre medicale sau angajați ai unor instituții, s-ar fi sustras de la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, solicitând și beneficiind în acest sens, de certificate de concedii medicale fictive și totodată de materiale de uz sanitar în interes propriu.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor se vor ridica documente și se vor efectua activități procedurale, ce se impun, pentru stabilirea situației de drept. De asemenea, vor fi conduse la audieri zece persoane.

Acțiunea, desfășurată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic Brașov și ai luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și de suportul de specialitate al reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă și Direcției de Sănătate Publică Brașov”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.