Prima etapă a Promo Speed Challenge și-a desemnat câștigătorii

Campionatul Promo Speed Challenge powered by WRT-Parts & TELL Security Systems și-a consumat prima etapă, duminică 8 august. 

La startul primei etape s-au aliniat peste 60 de concurenți, care și-au testat limitele și puterea mașinilor, într-un card legal, organizat, înconjurați de cei dragi lor și fericiți de vremea foarte bună care a oferit condiții impecabile de desfășurare.

După nenumărate manșe de calificări, cei mai buni piloți s-au calificat în manșele eliminatorii, acolo unde, deși nu în cadrul tuturor categoriilor am avut parte de sferturi de finală complete, spectacolul a rămas la cote maxime iar motoarele dar și cauciucurile au continuat să se încingă pentru obținerea celui mai bun timp. 

În cadrul categoriei 1, singura prezență feminină de la start, o împătimită a competiției Promo Rally dar și una din favoritele în Campionatul Național Women Rally, Izabella Gavrilă s-a impus la volanul micuțului dar potentului model Citroën C2 VTS. Pe poziția a doua a încheiat Bogdan Tudor Blaga cu fiorosul Honda Civic Coupe, podiumul fiind completat de Raul Florin Moise cu modelul BMW E36 Compact. 

Categoria 2 l-a desemnat câștigător pe Jeno Pora la volanul unui Honda CRX, podiumul fiind completat de o altă Honda, mai exact un Civic Type-R pilotat de ploieșteanul Mihai Stan, poziția a treia revenindu-i lui Mircea Hațegan la volanul micuțului Fiat Punto.

Citeste și:  Vlad Covaliu a devenit campion mondial la sabie la juniori! Performanţă remarcabilă în Arabia Saudită

Asemenea categoriei precedente, nici categoria 3 nu a fost foarte numeroasă, dar cu toate acestea, la final, Mădălin Dicu s-a impus la volanul unui BMW E36, fiind urmat de Mihai Năpăruș cu un BMW E30, în timp ce poziția a treia a fost ocupată de un BMW E46 pilotat de Dragoș Coman. Astfel, podiumul categoriei 4 a fost unul exclusiv bavarez. 

Cu o prezență numeroasă, la sfârșitul manșelor eliminatorii, categoria 4 l-a desemnat câștigător pe Alexandru Neguț la volanul unui Volkswagen Golf 6 GTI, celelalte două poziții revenindu-le lui Remus Gal cu un BMW F30 și lui Dragoș Carpen, cu un frumos Seat Leon Cupra. 

Din nefericire, abandonul unuia din concurenții categoriei 5 a făcut ca podiumul acestei categorii să fie ocupat de numai 2 piloți, astfel că prima poziție a mers la Tudor Marin cu BMW E30, în timp ce poziția secundă i-a revenit lui Robert Orzan cu modelul BMW E46 Compact, realizând astfel al doilea podium exclusiv bavarez. 

Lupta pentru câștigarea categoriei 6 s-a dat numai între 3 concurenți, din fericire toți încheiând prima etapă cu succes. Brașoveanul Ovidiu Maftei a câștigat categoria, la volanul modelului Audi RS3, în timp ce podiumul a fost completat de Gábor Tamás cu un frumos Audi Quattro 2.0 Turbo, respectiv de Ovidiu Roman cu modelul Subaru Impreza WRX GC8. 

Citeste și:  Brașoveanul Ovidiu Gârbacea onorat cu Ordinul Excelență Olimpică de către COSR

Asemenea categoriei precedente, lupta la categoria 7 s-a dat la fel, numai între 3 piloți, care și în acest caz, au încheiat cu succes etapa de duminică. Florin Durche, reprezentantul partenerului principal – AutoChelu, a câștigat lupta cu un puternic și senzațional Nissan GT-R R35, în spatele său încheiând reprezentantul partenerului oficial WRT-Parts, Zoltán Vargyasi la volanul modelului Audi S3, în timp ce treapta a treia a podiumului a fost ocupată de Alexandru Bumbaru cu un model impecabil, un BMW M140 Xi.

Cea mai numeroasă și intensă luptă s-a dat în cadrul categoriei 8, acolo unde, din peste 20 de concurenți înscriși, cel mai rapid a fost Claudiu Nan la volanul modelului BMW E90, fiind urmat de Dănuț Preda cu modelul Volkswagen Golf 4 și de Gabriel Dinu cu Škoda Octavia 2. 

Deși nimic nu prevestea ce avea să se întâmple în lupta categoriei 9, prima semifinală ce urma să se decidă între concurenții 902 și 904 s-a încheiat cu descalificarea amândurora din cauza startului furat de ambii piloți. Astfel, covăsneanul Ionuț Bucur a devenit câștigătorul categoriei, la volanul Volkswagen Golf 6 GTD, podiumul fiind completat de Radu Costache, cu BMW-ul 335D. 

Citeste și:  Brașoveanul Ovidiu Gârbacea onorat cu Ordinul Excelență Olimpică de către COSR

Ajunși la sfârșit, ultima dar nu cea din urmă categorie, mai exact categoria 10 l-a desemnat câștigător pe Octavian Gînju cu un frumos BMW 435 Xd Coupe, în timp ce podiumul a fost completat de Andrei Iancu, cu un alt BMW 435 și de Fernando Pantic cu un alt model bavarez, un BMW 330. Astfel, putem spune că prima etapă a Promo Speed Challenge powered by WRT-Parts & TELL Security Systems a fost o etapă dominată de modelele bavareze, date fiind cele 3 podiumuri exclusive BMW. 

A doua etapă a Campionatului Promo Speed Challenge powered by WRT-Parts & TELL Security Systems este programată pentru data de 29 august, desigur, această dată putând fi decalată dacă condițiile meteo nu vor permite desfășurarea în condiții optime și de siguranță a competiției. 

Credit fotoCristian OLTEAN 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.