Primăria a pus în funcțiune cel de al unsprezecelea semafor pentru pietoni, de la demararea campaniei de creșterea a siguranței la trecerile de pietoni

De marți, 22 februarie, a fost pus în funcțiune un nou sistem de semaforizare a unei treceri de pietoni, pe str. Crinului, la intersecția cu str. Micșunelelor, în zona Școlii Gimnaziale nr. 11, în cadrul programului pentru creșterea siguranței la trecerile de pietoni, lansat la începutul anului trecut. Această trecere de pietoni asigură legătura dintre cartierele Florilor și Craiter, prin pasajul subteran care traversează calea ferată.

Programul a fost stabilit în urma discuțiilor cu reprezentanții Poliției Municipiului Brașov, la propunerea municipalității, pentru a suplimenta măsurile de creștere a siguranței cetățenilor la traversarea străzilor pe trecerile de pietoni (inclusiv semaforizare și/sau iluminare suplimentară).

Odată cu punerea în funcțiune a acestui semafor, programul ajunge la 11 semafoare pentru pietoni instalate și 29 de treceri de pietoni iluminate suplimentar.

Primul semafor cu buton din acest pachet este funcțional din luna ianuarie 2021, pe Bulevardul Griviței, la Farmacom, iar începând cu luna aprilie au mai fost puse în funcțiune alte nouă, respectiv: str. Carpaților; str. Mureșenilor (Piața Sfatului); b-dul Saturn, intersecție cu Aleea Minerva (la blocul Potcoavă); str. 13 Decembrie, intersecție cu str. Pictor Luchian; str. 13 Decembrie, la intersecția cu str. Ioan Popasu; str. Buzești, la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu; Calea București, înainte de sensul giratoriu Calea București – Saturn – Poienelor (McDonald’s), pe direcția de mers spre centru; la Colegiul Nicolae Titulescu și pe Calea Feldioarei, intersecție cu str. Baciului.

Citeste și:  Titlul GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru cea mai mare dioramă din piese LEGO din lume

Conform datelor furnizate de Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brașov, dacă înainte de punerea în funcțiune a semafoarelor, pe aceste străzi au fost înregistrate, în perioada 1.01.2019 – 31.12.2020, 5 accidente rutiere soldate cu decesul victimelor, 21 de accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a victimelor și 35 de accidente rutiere soldate cu rănirea ușoară a victimelor, după montarea semafoarelor pietonale, pe perioada anului trecut nu a fost înregistrat nici un accident mortal, s-au înregistrat 3 accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a victimelor și 12 accidente rutiere soldate cu rănirea ușoară a victimelor.

Semaforizarea și iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni reprezintă o alternativă pe care Primăria Brașov și-a propus să o implementeze în locul sistemelor de reducere a vitezei (bumpere), care încetinesc excesiv traficul și măresc poluarea.

Citeste și:  Drumul vechi spre Poiana Brașov, noua alee de promenadă a orașului

Toate trecerile de pietoni sunt echipate cu buton de ,,cerere traversare pentru pietoni”, în așa fel încât traficul auto și cel pietonal să fie optimizate în zona respectivă și să țină cont de necesarul de traversare (spre deosebire de sistemele cu timpi ficși de semaforizare).

Locurile de amplasare au fost stabilite în Comisia de circulație, ținând cont de solicitările poliției rutiere (naționale), pe baza analizei riscului de accidente și a necesarului de fluidizare a traficului.

Iluminare suplimentară pentru 29 de treceri de pietoni

Vă reamintim că anul trecut au fost instalate sisteme de iluminat suplimentar pentru 29 de treceri de pietoni. Iluminarea separată a trecerilor de pietoni permite ca aceștia să fie foarte vizibili pentru conducătorii auto care se apropie, prin crearea unui contrast puternic între trecere și suprafața carosabilului, a unui „tunel” de lumină. Acesta este obținut prin utilizarea unei distribuții optice asimetrice, care oferă un nivel ridicat al iluminării verticale a pietonului, pentru ca acesta să fie văzut de conducătorul auto. De asemenea, trecerea de pietoni beneficiază de un nivel ridicat al iluminării orizontale, care o face vizibilă de la mare distanță. Lumina albă, alături de o distribuție luminoasă asimetrică precisă, furnizează o soluție foarte eficientă pentru iluminatul trecerilor de pietoni. În acest mod se obține un contrast pozitiv pe fiecare bandă de circulație, determinând observarea în timp util a pietonilor antrenați în traversarea străzii.

Citeste și:  OMV Petrom va testa la Petrobrazi o instalație inovatoare pentru captarea și utilizarea carbonului

Totodată, stâlpii utilizați pentru semnalizarea trecerilor sunt vopsiți galben/negru, diferit de restul stâlpilor de iluminat din Brașov.

În acest moment, în municipiul Brașov sunt 31 de treceri de pietoni semaforizate cu buton, 10 treceri cu semaforizare corelată, de tip „undă verde“ (cum sunt cele două din dreptul Tribunalului, de pe Str 15 Noiembrie și Bd. Iuliu Maniu), și alte 52 de treceri de pietoni iluminate suplimentar.

Foto. Imagine cu caracter ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.