Primăria Brașov a semnat contractul pentru construirea unei noi grădinițe pe strada Tudor Arghezi

Primăria Municipiului Brașov continuă investițiile în dezvoltarea infrastructurii educaționale și creșterea numărului de locuri disponibile în învățământul preșcolar. Municipalitatea a semnat contractul pentru construirea și dotarea unei noi grădinițe cu program prelungit, pe strada Tudor Arghezi nr. 4, a patra grădiniță nouă din acest cartier.

Noua unitate de învățământ va avea o capacitate de 240 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, organizați în 12 grupe a câte 20 de copii. Sălile de grupă, repartizate 6 la parter și 6 la etaj, vor avea triplă funcționalitate – educație, servirea mesei și odihnă – și vor fi dotate inclusiv cu paturi retractabile sau rabatabile.

Pe lângă dotările clasice – săli de clasă, bucătărie, sală de mese, locuri de joacă – clădirea va avea ascensor, pompe de căldură și panouri fotovoltaice. De asemenea, este prima grădiniță care va avea o zonă verde care coboară de la etajul 1, iar iarna poate fi transformată în derdeluș.

Citeste și:  Judeţul Braşov are steag oficial, aprobat de Guvernul României

Proiectul propune o grădiniță modernă, structurată în jurul unui loc de joacă și al unui atrium central, cu o legătură cât mai directă între spațiile interioare și zonele verzi exterioare. Construcția este concepută astfel încât să se integreze în spațiul verde și să ofere copiilor un mediu sigur și adaptat activităților educaționale, de odihnă și recreere.

Proiectul prevede inclusiv zone în care cei mici vor putea desfășura activități de grădinărit și de cultivare plante sau legume.

Accesul principal se va face printr-un hol și o zonă-filtru destinată copiilor, unde aceștia își vor putea schimba încălțămintea și depozita hainele.

Copiii vor avea acces direct din sălile de grupă de la parter către spațiile verzi și locurile de joacă, iar de la etaj accesul către exterior va fi asigurat prin intermediul unei scări exterioare, dar și prin intermediul rampei înierbate, care va face legătura dintre etajul 1 și zona de recreație, și care, iarna, poate fi transformată în derdeluș. Copiii cu dizabilități locomotorii vor putea ajunge la etaj cu ajutorul unui ascensor.

Citeste și:  Comprest introduce pe străzile Brașovului o nouă autospecială pentru spălarea și igienizarea pubelelor

Sală de mese, spațiu multifuncțional și bucătărie proprie

Noua grădiniță va beneficia de o sală de mese cu o capacitate de 80 de locuri pe tură, aflată în legătură directă cu un spațiu multifuncțional. Configurația celor două zone va permite extinderea spațiului atunci când vor fi organizate diferite activități și evenimente. Totodată, acestea vor avea legătură directă cu spațiul curții interioare.

Unitatea va dispune de bucătărie proprie, complet echipată și utilată, cu spații distincte pentru depozitarea, pregătirea și prepararea alimentelor, precum și pentru spălarea vaselor și a veselei. Transportul hranei și al veselei între parter și etaj va fi realizat cu ajutorul unui lift special de tip montcharge (ascensor special conceput exclusiv pentru transportul vertical de mărfuri, obiecte sau alimente între diferitele niveluri ale unei clădiri).

Citeste și:  Cod portocaliu de caniculă în județul Brașov. Temperaturile pot ajunge la 35-40 de grade Celsius

La parter vor fi amenajate cabinetul medical, sala de tratament și un izolator cu grup sanitar propriu, iar la etaj vor fi amenajate cancelaria, biroul administrației, cabinetul de consiliere și biroul directorului.

De asemenea, clădirea va dispune de vestiare pentru personal, spații de depozitare, oficii de curățenie, depozite pentru lenjerie și spații tehnice și auxiliare.

Valoarea contractului este de 21.201.529,12 lei, fără TVA, iar termenul de execuție este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Contractul de lucrări, nr. 417/117155/20.08.2026, a fost atribuit SC Hachi Invest Srl, iar proiectantul obiectivului este SC Dart Arhitects SRL. Autorizația de construire pentru această investiție a fost emisă în data de 13 octombrie 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.