Primăria Brașov face demersuri pentru punerea în siguranță a Cetățuii Brașovului

Primăria Brașov face demersuri pentru punerea în siguranță a Cetățuii Brașovului. Printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată pe 8 noiembrie anul trecut, Cetățuia Brașovului a revenit în proprietatea Statului Român, după șapte ani de procese.

Municipalitatea a solicitat Statului român trecerea edificiului în patrimoniul Primăriei Brașov și, totodată face și alte demersuri pentru ca, în momentul în care Cetățuia va intra în patrimoniul primăriei, să poată fi executate lucrările de punere în siguranță.

Pentru ca lucrurile să fie corecte din punct de vedere birocratic la nivel local, autoritățile locale au început procedurile urbanistice în vederea derulării unor lucrări în regim de urgență. A fost emis un certificat de urbanism care stabilește condițiile și avizele ce sunt necesare pentru derularea unor lucrări de punere în siguranță a fortăreței.

Citeste și:  CJRAE Brașov organizează un webinar dedicat tulburărilor de spectru autist (TSA)

În acest moment, Cetățuia este într-o avansată stare de degradare. Mai multe segmente din zidul acesteia sunt în pericol să cadă. În acest moment, Primăria Brașov nu poate executa lucrări câtă vreme nu este proprietar, iar orice întârziere a acestora înseamnă un grad și mai mare de degradare a obiectivului turistic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.