Primăria ia în calcul rezilierea contractului cu una dintre firmele care fac asfaltări în Brașov pentru că se mişcă încet

Primarul Allen Coliban a anunțat, ieri, că Primăria ia în calcul rezilierea acordului cadru pentru reparații străzi pentru lotul 1, după ce reprezentanții Municipalității au constatat că ritmul de lucru al firmei Morani Impex (compania cu care s-a încheiat contractual subsecvent pentru lucrările de reparații  în acest an) este unul scăzut, ceea ce face imposibilă atingerea obiectivelor stabilite pentru acest an, 158 de străzi reparate.

Cu toate că acordul cadru pe lotul 1, ca și cel de pe lotul 2, a fost semnat pentru o perioadă de 4 ani, iar prevederile sale au fost asumate de firmele cu care s-a încheiat acest acord, acum ele invocă faptul că tarifele licitate în 2019, cele pe baza cărora s-a încheiat acordul cadru, sunt sub nivelul costurilor existente astăzi pe piață, astfel încât lucrările executate le aduc pierderi.

La începutul anului firma Eurostrada a refuzat să semneze contractual subsecvent, astfel că, după o serie de negocieri, primăria a semnat contractual subsecvent cu SC Morani Impex, iar această firmă a început lucrările de reparații pe str. Brândușelor.

Citeste și:  Brasovstiri.ro vă urează Paşte fericit!

Deoarece ritmul de lucru nu era unul satisfăcător pentru asigurarea respectării programului de reparații străzi, primăria a solicitat mobilizarea unui număr mai mare de oameni și utilaje. În aceste condiții, Morani a solicitat denunțarea contractului subsecvent, renunțând la a mai executa lucrări în cadrul acestui acord cadru.

În zilele următoare se vor demara discuțiile cu cea de a treia firmă din acordul cadru, SC Valdek Impex SRL, iar în cazul în care nici această companie nu va reuși să-și îndeplinească obligațiile stabilite prin acordul cadru, primăria va rezilia acest acord și va demara o nouă procedură de licitație pentru lucrările de reparații a străzilor din lotul 1.

Precizăm că primăria a actualizat toate tarifele de lucrări, conform prevederilor legale, inclusiv cele prevăzute prin OUG nr. 47/2022 privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru.

Străzile cuprinse în lotul 1 pentru lucrările de întreținere și reparații sunt următoarele:

Citeste și:  Hristos sau Cristos: Cum e corect?

– Străzile din partea nordică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al.I.Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, str. Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgăraşului.

În lotul I se includ toate elementele geometrice ale străzilor Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, inclusiv intersecţiile.

Vă reamintim că în acest an Consiliul Local a aprobat, prin bugetul municipiului, alocarea sumei de 40 de milioane de lei pentru asigurarea serviciilor de reparații și întreținere străzi, trotuare și alei.

În baza evaluării făcute de inspectorii Primăriei, dar și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, s-a stabilit, pentru anul 2022, un număr de 158 de străzi pe care sunt necesare intervenții, de la decapare mecanizată (frezare, n.n.) și reparații îmbrăcăminți asfaltice, la turnare covoare asfaltice, refacere pavaj și reparații trotuare. Aceste lucrări sunt corelate și cu intervențiile deținătorilor de rețele, astfel încât lucrările pe o anumită stradă să se facă o singură dată și într-un timp cât mai scurt, atât de rețeliști, cât și de firmele care execută lucrările de reparații străzi.

Citeste și:  Cuvântul Patriarhului Daniel: Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor

În continuare lucrările de reparații străzi cuprinse în lotul 2, executate de asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ, se desfășoară conform graficului stabilit. Această asociere execută lucrări pe străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – Al. I.Cuza), Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgăraşului.

În lotul 2 se includ toate elementele geometrice ale străzilor: Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.

Toate informațiile legate de lucrările de reparații străzi pot fi consultate pe site-ul dedicat lucrărilor primăriei, https://abc.brasovcity.ro/asfalt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.