- La apelul lansat astăzi, municipalitatea a depus un proiect de finanțare în valoare de 5 milioane de euro pentru construirea de apartamente pentru tinerii din comunitățile marginalizate sau din grupurile vulnerabile
Primăria Brașov continuă programul de asigurare a finanțării investițiilor prin fonduri nerambursabile, prin intermediul Programului Național de Redresare și Reziliență. Astăzi, municipalitatea a depus o solicitare de finanțare nerambursabilă prin PNRR, în valoare de 21.534.400,38 lei fără TVA, pentru construirea a 10 clădiri, înșiruite sau cuplate, cu un total de 60 apartamente pentru tinerii din comunitățile marginalizate sau din grupurile vulnerabile, la care se adaugă 3 puncte de reîncărcare vehicule electrice. Acest proiect face parte din componenta 10 – Fondul local, construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ.
Conform primarului Allen Coliban, suma alocată pentru construirea de locuințe este de aproape 800 de euro/metru pătrat (794 euro/m.p.), diferența fiind acoperită din bugetul local.
,,Pe apelul de componentă locală 10, există această oportunitate de a finanța construirea de locuințe nZEB. Există un proiect-tip, o sumă de sub 800 de euro pe metru pătrat spațiu construit, care s-ar putea să trebuiască suplimentată din resurse din bugetul local. Din analiza pe care noi am făcut-o și terenul identificat, am putea să construim 60 de astfel de locuințe. Vor fi 10 clădiri, cu trei niveluri fiecare – parter, etaj și mansardă, cu câte două apartamente pe nivel 6 apartamente/ clădire, n.n.). Proiectul tip al MDLPA prevede că fiecare apartament va avea un living, un dormitor, bucătărie, baie, cămară și hol. Conform ghidului de finanțare, în cadrul acestui apel, municipiul Brașov poate solicita fonduri pentru construirea de locuințe nZeb plus pentru tinerii din comunitățile marginalizate sau din grupurile vulnerabile. Este foarte important să obținem această finanțare, având în vedere că vizează o categorie socială aflată în nevoie, care trebuie să beneficieze de sprijinul nostru, iar finanțarea prin PNRR ne permite să construim aceste locuințe”, a precizat primarul Allen Coliban.
Proiectul vizează construirea a 60 de locuințe pentru tineri (model tip pus la dispoziție de MDLPA), complementar cu măsuri din domeniul social/educație/piața forței de muncă, vizând următoarele activități finanțate prin PNRR:
● Lucrări pentru amenajarea terenului, lucrări de demolare pentru eliberarea terenului pentru construcția de locuințe;
● Lucrări de construire și dotare a obiectivului de investiții;
● Asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții.
● Asigurarea stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice.
● Proiectare și asistență tehnică – doar dacă nu este utilizat proiectul tip: cheltuieli pentru (documentații suport) și obținere avize, acorduri, autorizații.
● Alte cheltuieli (cote, taxe, avize, diverse și neprevăzute, organizare șantier).
Obiectivul general al proiectului „Construire de locuințe nZEB plus pentru tineri în municipiul Brașov” este acela de a conduce la îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru tinerii care provin din comunități și grupuri vulnerabile, inclusiv la integrarea socială și economică a grupurilor țintă. Definiția grupului țintă „tineri” care vor beneficia de locuințele dezvoltate prin proiect vor îndeplini în mod cumulativ următoarele condiții:
– apartenența la un grup/ comunitate vulnerabilă,
– să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani,
– venitul pe membru de familie să fie mai mic decât salariul lunar mediu pe economie,
– nu deține o locuință/ nu a deținut o locuință,
– locuiește într-o locuință supraaglomerată și precară. Criteriile pot avea în vedere dacă tinerii au în grijă unu sau mai mulți copii la nivelul gospodăriei.
Locația propusă pentru prezenta investiție este situată în Stupini, la 6 minute de mers pe jos până la stația de transport în comun RATBV și aproximativ 15 minute cu mașina de centrul orașului.