Primarul Allen Coliban le-a cerut directorilor de școli din Brașov situația echipamentelor necesare pentru desfășurarea cursurilor online

Primarul Allen Coliban a avut astăzi o întâlnire cu conducerea Inspectoratului Școlar județean și, online, cu directorii unităților de învățământ din municipiul Brașov, pentru a discuta despre modul în care Municipalitatea se poate implica în derularea în bune condiții a procesului de învățământ în această perioadă de pandemie. 

Având în vedere că, de ieri, Brașovul a intrat în scenariul roșu și toate cursurile se desfășoară on-line, Allen Coliban a ținut ca prima întâlnire pe care o are în calitate de primar să fie cu directorii unităților de învățământ din municipiul Brașov.

,,Având în vedere că toate cursurile sunt on-line, vă rog să îmi comunicați în cursul zilei de astăzi dacă avem situații la nivelul unităților de învățământ din municipiul Brașov în care elevii nu pot participa la ore din cauza faptului că nu dețin echipamentele necesare. Aceasta este prima prioritate, ca să putem găsi o soluție de urgență pentru aceștia, fie prin programul derulat de Ministerul Educației, fie la nivel local. Pe termen mediu, vom putea achiziționa tablete pentru elevi și laptopuri pentru cadrele didactice, printr-o finanțare nerambursabilă europeană. Chiar în această dimineață am avut o discuție la nivelul primăriei cu privire la acest proiect și cu siguranță în luna noiembrie, la rectificarea bugetară, vom prevedea această cheltuială în bugetul municipiului. Totodată facem o analiză cu privire la posibilitatea achiziției unor tablete cu capacități tehnice mai bune, iar diferența de sumă să fie acoperită din bugetul local (conform ghidului de finanțare valoarea maximă a unei tablete este de 200 de euro + TVA, care trebuie să includă și un abonamente de internet valabil 2 ani, n.n.). Ținând cont de proceduri, de numărul foarte mare de echipamente pe care le vom achiziționa, în lipsa existenței unor astfel de stocuri, această achiziție va putea fi făcută doar anul viitor. Pe termen scurt trebuie să ne concentră pe cazurile mai deosebite, astfel încât toți elevii din Brașov să poată participa la orele on-line ”, a precizat primarul Allen Coliban, în cadrul întâlnirii.

Citeste și:  Exponate inedite la primul muzeu al sporturilor din România, inaugurat la Brașov

Inspectorul școlar general, Ovidiu Tripșa, i-a informat pe primar și pe directorii unităților de învățământ că, până sâmbătă, vor fi livrate 8.100 de tablete către județul Brașov, în cadrul programului derulat de Ministerul Educației, iar în următoarea perioadă acestea vor ajunge la elevii care sunt într-o situație socială mai deosebită. 

Tot în cadrul acestei întâlniri, primarul Coliban i-a informat pe directorii unităților de învățământ că Primăria Brașov va asigura toate materialele și echipamentele necesare pentru dezinfecția unităților de învățământ și măștile pentru cadrele didactice. 

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean în urma întâlnirii de astăzi, 105 elevi, de la 6 unități de învățământ, au declarat că nu dețin un dispozitiv care să le permită participarea la cursurile on-line.  

Citeste și:  Veşti proaste pentru iubitorii de ciocolată! Este criză de caco la nivel mondial, iar prețurile vor crește semnificativ

Primăria Brașov lucrează la pregătirea documentației necesare achiziției de echipamente pentru desfășurarea cursurilor în sistem on-line, prin fonduri nerambursabile. Finanțarea acestor achiziții se face prin Programul Operațional Competitivitate, Axa prioritară – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, prioritatea de investiții 2c. – Consolidarea aplicațiilor TIC pentru e-guvernare, e-învățare, e-incluziune, e-cultură, e-sănătate, obiectiv specific 2.4 – Creșterea gradului de utilizare a internetului, Acțiunea 2.3.3 – Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-învățare, e-incluziune, e-cultură, e-sănătate – Secțiunea E-Educație.

La nivelul municipiului Brașov sunt necesare 31.000 de tablete, laptopuri și desktopuri, pentru cei aproximativ 39.000 de elevi și preșcolari și 2.700 de cadre didactice. La acestea se adaugă camere web, proiectoare, table interactive și routere. Valoarea totală a acestei achiziții este estimată la peste 10 milioane de euro.

Citeste și:  Noaptea ca ziua la Complexul Sportiv Carpați din Brașov! Se montează stâlpii de nocturnă

Valorile maxime aprobate prin ordinul nr. 1.186/19.10.2020 pentru echipamentele IT sunt următoarele: laptop – 750 de euro, desktop și monitor – 700 de euro, , sistem all-in-one – 750 de euro, tabletă – 200 de euro, cameră web – 100 de euro, cameră web conferință – 500 de euro, proiector – 500 de euro, ecran proiecție – 100/200 de euro, tablă interactivă – 2.000 de euro, router wireless – 150 de euro. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.