Primarul comunei Moieciu, condamnat în primă instanţă la închisoare pentru furt de lemn şi abuz în serviciu

Primarul comunei Moieciu, Mircea Ioniţă Manea, a fost condamnat, în primă instanţă, la o pedeapsă privativă de libertate cu executare, de trei ani şi opt luni, pentru furt de arbori şi abuz în serviciu, ca pedeapsă complementară interzicându-i-se şi dreptul de a candida la funcţii publice, notează agenția națională de presă Agerpres.

Judecătoria Zărneşti a contopit pedepsele din două dosare penale ale edilului din Moieciu – unul pentru furt de lemn şi un al doilea cu trei fapte de abuz în funcţie.

„(…) condamnă pe inculpatul Manea Mircea Ioniţă la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru savârşirea infracţiunii de furt de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi sau scoşi din rădăcini. În baza art. 47 din Codul penal, raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul Manea Mircea Ioniţă la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (3 acte materiale). În baza art. 66 alin. 1 lit. a) si b) si art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, se arată în soluţia Judecătoriei Zărneşti, postată pe portalul instanţelor.

Alături de primar au fost condamnaţi ginerele acestuia şi un pădurar.

Citeste și:  În ultima lună, preţul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 3,1%. Vezi care stații din Brașov au cele mai bune prețuri

(…) condamnă pe inculpatul Sava Octavian Eduard la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru savârşirea infracţiunii de furt de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi sau scoşi din rădăcini. În baza art. 66 alin. 1 lit. g) si art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsa complementară, exercitarea dreptului de a desfăşura activitatea de administrator de societate comercială ce are ca obiect de activitate prelucrarea lemnului, pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. (…) condamnă pe inculpatul Terciu Ioan la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. În baza art. 66 alin. 1 lit. a) si b) si g) şi art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. (…) În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Bran sau Primăriei Oraşului Zărneşti, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare”, se arată soluţia instanţei.

Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. 

Citeste și:  Stand Up Comedy ,,NIȘTE OAMENI”, la Centrul Cultural Reduta din Brașov | 6 februarie 2023

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.