Primarul din Bod s-a ales cu plângere penală la DNA: Arsene este acuzat că și-a făcut campanie pe bani publici

Primarul din Bod, Sergiu Arsene s-a ales cu o plângere penală la Direcția Națională Anticorupție, pentru abuz în serviciu și încălcarea Legii 78/2000 (republicată), precum şi a legii privind campania electorală Legea 115/2015(republicată), cu privire la modalitatea de finanţare a campaniei electorale. În plângerea penală, primarul este acuzat că și-a făcut campanie electorală pe care a finanțat-o din bani publici. În fapt, Sergiu Arsene s-a folosit de ziarul Jurnal de Bod, finanțat din bugetul local al Comunei Bod, pentru a se lăuda cu proiectele împlinite și cele care urmează, dacă va câștiga un nou mandat.

Numărul 21 al ziarului, scos în luna august, îi este dedicat în întregime primarului Sergiu Arsene. Ediția a fost transformată într-un oficios înțesat cu „ode și osanale” aduse lui Sergiu Arsene, care le zâmbește bodenilor de pe mai toate paginile publicației. Și Arsene nu s-a zgârcit deloc, ci a ținut la calitate, Jurnalul de Bod bucurându-se de o hârtie și o policromie impecabile, din care bodenii să poată distinge cât mai bine chipul primarului, care le cere al doilea mandat.

Isprava lui Sergiu Arsene nu a scăpat de ochii contracandidatului Claudiu Cernat, cel care s-a remarcat în comunitate ca un apărător al drepturilor locuitorilor Bodului. Cernat a sesizat abuzul primarului la DNA: „Sergiu Arsene a folosit şi foloseşte ziarul editat pe bani publici pentru a se promova în alegerile de susţinere pentru un nou mandat de primar. În acest fel considerăm că primarul foloseşte în mod abuziv un ziar editat pe bani publici, încălcând astfel prevederile art. 13 indice 2 din Legea 78/2000 (republicată), precum şi a legii privind campania electorală Legea 115/2015(republicată), cu privire la modalitatea de finanţare a campaniei electorale”, se arată în sesizarea depusă la DNA Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.