Primarul municipiului Făgăraș: „Școlile nu sunt sedii de partid. Actul educațional și viitorul tinerilor trebuie să ocupe primul loc”

Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a avut astăzi, o întâlnire oficială cu domnul Ovidiu Florin Tripșa, inspectorul școlar general al IȘJ Brașov, care a confirmat că vor avea loc schimbări la nivelul conducerilor unităților de învățământ din Făgăraș, în contextul expirării mandatelor actualilor directori şi directori adjuncţi la sfârşitul lunii august 2021 și amânării nejustificate a organizării concursurilor.

„Așadar, Inspectoratul Școlar Județean Brașov se pregătește să schimbe directorii școlilor prin numiri politice, deși ministrul Educației a garantat public că nu se va întâmpla acest lucru. I-am solicitat personal inspectorului școlar general, îi cer acum și public, ca mandatele actualilor directori să fie prelungite până când vor fi organizate concursuri corecte pentru ocuparea posturilor. Astfel, susțin în totalitate dorința Consiliul Naţional al Elevilor, care a cerut inspectoratelor şcolare să renunțe la numiri interimare, prin care directorii de şcoli vor fi aserviţi politicienilor, și să organizeze concursuri bazate pe competenţe.”, a transmis Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.

Foto. Gheorghe Sucaciu

Acesta a mai adăugat că: „Mă aștept ca Inspectoratul Școlar Județean Brașov, care ar trebui să fie o instituție apolitică, să conștientizeze că reprezentanții elevilor au dreptate și că numirea unor interimari în acest moment afectează începerea anului școlar și managementul educațional, inclusive implementarea proiectelor pe care le avem în desfășurare pentru reabilitarea și modernizarea unităților de invățământ. Școlile nu sunt sediile partidelor politice, sunt spațiile în care copiii trebuie să se dezvolte personal și profesional, iar actul educațional și viitorul tinerilor să ocupe primul loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.