Primul român depistat cu coronavirus

Cu privire la situaţia cetăţenilor români aflaţi la bordul navelor de croazieră Diamond Princess şi Westerdam, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Ambasada României la Tokyo a fost notificată de către Ministerul de Externe al Japoniei că un cetăţean român de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în apele teritoriale japoneze, a fost depistat pozitiv cu virusul pneumoniei virale (coronavirus).

Cetăţeanul român a fost transferat pentru izolare şi tratament la un spital japonez specializat pentru asemenea situaţii. Misiunea diplomatică a României în Japonia se află în legătură cu cetăţeanul român şi a efectuat în regim de urgenţă demersuri pentru obţinerea de informaţii suplimentare cu privire la procedurile sanitare ulterioare care vor fi derulate de către autorităţile nipone. De asemenea, Ambasada României în Japonia menţine legătura şi cu ceilalţi cetăţeni români aflaţi pe vasul Diamond Princess. Pe vas s-au aflat 17 cetăţeni români (15 membri ai echipajului şi 2 pasageri).

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

În ceea ce priveşte nava de croazieră Westerdam, Consulatul General al României la Hong Kong a obţinut confirmarea că la bordul navei se află un număr de 17 cetăţeni români, respectiv 9 pasageri şi 8 membri ai echipajului. Nava a fost andocată în portul Sihanoukville, Regatul Cambodgia.

Procesul de evaluare medicală a pasagerilor şi membrilor echipajului este în derulare, nefiind, până în prezent, confirmate cazuri de infecţie cu coronavirus. Reprezentanţele diplomatice şi oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu autorităţile locale şi reprezentanţele diplomatice ale altor state membre UE şi sunt pregătite să acorde asistenţă consulară cetăţenilor români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.