În zilele de 22, respectiv 23 martie a.c., liceenii de la instituțiile de învățământ din municipiul Brașov au fost vizitați de echipe de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, care le-au vorbit tinerilor despre profesia de poliţist și despre ce presupune exercitarea acesteia.
Echipele care au interacționat cu elevii au fost formate din poliţişti de la structurile siguranță școlară, prevenire, criminalistică, polițiști de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și elevi de la școlile de poliție, aflați în practică la Inspectoratul de Poliție Județean Brașov. Pentru a înțelege cât mai bine rolul poliției în societate, tinerilor le-a fost prezentată evoluția Poliţiei Române de-a lungul timpului, până în prezent.
De asemenea, polițiștii i-au informat pe liceeni despre unitățile de învățământ din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, despre oferta educațională, le-au explicat pașii care trebuie urmați către cariera de poliţist, precum și despre condițiile esențiale necesare pentru a deveni polițiști.
Totodată, tinerilor li s-au oferit detalii despre unele aspecte practice ale meseriei de polițist, li s-au exemplificat activități specifice structurii în care își desfășoară activitatea.
Subiectul a fost unul de interes pentru tineri, care și-au manifestat deschiderea și curiozitatea pentru a afla ce presupune meseria de polițist, fiind atrași de provocările și de specificul acesteia.
De asemenea, elevii au fost sfătuiți cu privire la comportamentul pe care trebuie să-l adopte atât în mediul școlar, cât și în societate în general, cum să se ferească de pericole, astfel încât să nu devină victime sau autori ai unor infracțiuni. Activitățile poliţiştilor brașoveni de promovare a profesiei de polițist, desfășurate premergător sărbătoririi Zilei Poliției Române, vor continua şi în perioada următoare, pentru a veni în sprijinul tinerilor care doresc o carieră profesională în structurile Poliției Române.