Programări online la stația ITP a RATBV

Foto: ProMotor.

Începând din data de 17 februarie a.c., programările la stația ITP din incinta autobazei de pe Strada Hărmanului nr. 49 se vor putea face online. Acest demers are în vedere și o cât mai eficientă utilizare a resurselor tehnice și umane existente, dar și o acțiune de atragere a noi clienți către serviciile auxiliare oferite de societatea noastră.
Specialiștii IT din cadrul RATBV au creat o pagină de internet, disponibilă la adresa https://itp-online.ratbv.ro, cu ajutorul căreia persoanele care doresc să-și efectueze Inspecția Tehnică Periodică a autovehiculelor pe care le dețin sau folosesc pot face o programare în aproximativ un minut: după accesarea paginii menționate, trebuie introduse câteva date (nume și prenume, număr de înmatriculare al autovehiculului ce va fi prezentat la ITP, un număr de telefon), iar apoi se aleg ziua și ora în care se dorește programarea. Chiar sub câmpurile în care se completează datele menționate mai sus, se află un calendar în care sunt prezentate disponibilitățile de programare. După parcurgerea acestei etape mai trebuie trimise datele, ulterior apărând pe ecran un mesaj de confirmare al programării.
Programările la stația ITP din cadrul autobazei RATBV se pot face pentru intervalele orare 08.00 – 11.00 și 13.00 – 17.00, în fiecare zi lucrătoare, iar în zilele de sâmbătă pentru intervalul 08.00 – 11.00. Programările se pot face doar pentru orele disponibile afișate în aplicația de pe pagina web amintită.
Amintim faptul că prețul pentru realizarea unei Inspecții Tehnice Periodice a unui autoturism este de 80 de lei, TVA inclus, iar pentru al unui alt tip de autovehicul (microbuze, autospecială, remorcă etc.) a cărui masă maximă autorizată de până la 3,5 tone este de 100 de lei, TVA inclus. Stația ITP RATBV situată pe strada Hărmanului nr. 49 este certificată RAR și este dotată cu stand de verificare specializat.

Citeste și:  Noutate pe piața muncii: persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au și angajații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.