Programul de educație muzeală „Vacanța artelor la muzeu”, organizat de Muzeul „Casa Mureșenilor”

Muzeul „Casa Mureșenilor” organizează în cadrul programului de educație muzeală „Vacanța atelor la muzeu” două ateliere de educație muzeală la Casa „Ștefan Baciu”, secția de Literatură de pe strada Baiulescu nr. 9. Programele de educație muzeală se vor desfășura până în luna august la Casa „Ștefan Baciu” deoarece la sediul din Piața Sfatului au loc lucrări de renovare și reorganizare a expozițiilor.

Pentru sâmbătă, 2 iulie 2022, de la ora 11, vă propunem o reîntâlnire cu o silvicultoare – educatoare din Brașov, doamna Iuliana Bîlgă, care le propune copiilor: „În cadrul atelierului vom deveni cercetași explorând arborii și plantele prin povești uimitoare, jocuri interactive și activități în echipă. Vom învăța să identificăm specii de arbori, vârsta lor și vom afla povești despre pădure și mediul care ne înconjoară.

Citeste și:  Atelierele Creatorilor, în Săptămâna verde, la Centrul Cultural Reduta din Brașov

”Al doilea atelier va fi unul de modelaj în lut, care se va ține pe data de 7 iulie 2022, ora 11, tot la Casa „Ștefan Baciu” și va fi coordonat de Ovidiu Savu. Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0268.511493, numărul maximum de participanți este de 20 de copii cu vârsta între 6 și 14 ani.

Costuri, 6 lei/participant pentru fiecare atelier.

Foto: https://www.facebook.com/CasaMuresenilorMuzeulImnuluiNational/?__cft__[0]=AZWgW2ztnO2fhGaDxEPfYhe_HAkTC70CI0yTXHrScPQYOvrELVEifinDXg9x5oiZ0U0rvinXTahoLrC8Gx5PbB5oGX3aiM2shUmeTWrugeI7PSzh6egZbqe-TJ23KT-8MRlR1MujX33zsnXV_2xewIITb2p7lxzmtr8JmOfDcnMXKjfxDtXxvF03_hPYM4cK6XA&__tn__=-UC%2CP-R

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.