Programul hypermarketurilor din Braşov

În ultimele zile ale acestui an, hypermarketurile vor avea program special. Astfel, până duminică, 30 decembrie, hypermarketurile vor avea programe prelungite, până la miezul nopţii sau aproape de miezul nopţii. În 31 decembrie, marile magazine ţin deschis, majoritatea până la orele 18.00, dar vor fi şi magazine deschise până la orele 19.00. Toate magazinele vor fi închise în prima zi a anului 2019. În 2 ianuarie, vor fi deschise cu un program special, majoritatea. Din 3 ianuarie, toate revin la programul normal.

Program hypermarketuri
Auchan
până în 30 decembrie: 7.30 – 23.00
31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 10.00 – 22.00

Carrefour
până în 30 decembrie: 8.00 – 00.00
31 decembrie: 8.00 – 18.00
1 ianuarie închis

Carrefour Market
până în 30 decembrie: 7.00 – 23.00
31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie închis

Kaufland
până în 30 decembrie: 7.00 – 23.00
31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 9.00 – 16.00

Selgros
până în 29 decembrie: 6.00 – 23.00
30 decembrie: 7.00 – 23.00
31 decembrie: 6.00 – 18.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 7.00 – 22.00

Metro
până în 30 decembrie: program normal
31 decembrie: închidere la 16.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 8.00 – 16.00

Lidl
până în 29 decembrie: 7.00 – 22.00
30 decembrie: 8.00 – 21.00
31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 9.00 – 19.00

Penny
până în 30 decembrie: 7.00 – 23.00
31 decembrie: 7.00 – 18.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 9.00 – 16.00

Profi City
până în 30 decembrie: deschis până la ora 24.00
31 decembrie: deschis până la ora 19.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 10.00 – 18.00

Profi Loco
până în 30 decembrie: deschis până la ora 22.00
31 decembrie: deschis până la ora 18.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 10.00 – 18.00

Profi centre comerciale
până în 30 decembrie: program normal
31 decembrie: deschis până la 19.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 10.00 – 18.00

Profi non-stop
până în 30 decembrie: non-stop
31 decembrie: deschis până la 19.00
1 ianuarie închis
2 ianuarie 10.00 – 18.00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.