Proiect cu fonduri europene care vizează îmbunătățirea serviciilor medicale pentru pacienții oncologici din județul Brașov

Pacienţii din judeţul nostru ar putea beneficia de diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor de natură oncologică în cadrul celui mai mare spital public al judeţului Braşov, graţie unui proiect cu fonduri europene elaborat de Consiliul Judeţean şi care urmează să fie depus spre finanţare.

În cadrul şedinţei ordinare din 27 iunie, membrii forului deliberativ al judeţului și-au dat acordul pentru proiectul „Dotarea cu echipamente din domeniul diagnosticării și tratării cancerului în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, în vederea finanţării lui în cadrul Programului Sănătate 2021-2027 gestionat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Plenul CJ a aprobat valoarea totală a proiectului – 24.237.325 lei cu TVA, contribuția proprie a autorităţii judeţene reprezentând achitarea cheltuielilor neeligibile și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum total de 484.746,50 lei, precum şi Acordul de parteneriat al Judeţului Braşov cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, necesar implementării proiectului.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

La fel ca în cazul altor proiecte accesate de administraţia publică judeţeană, specialiştii CJ din cadrul Direcţiei de Sănătate şi Asistenţă Medicală au beneficiat de susţinerea Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov în aspectele legate de pregătirea documentaţiei şi încărcarea ei în platforma MySMIS. Termenul-limită de depunere a cererii de finanţare este 30 iunie, iar echipa care s-a ocupat de elaborarea proiectului este încrezătoare în privinţa aprobării lui.

Pe baza necesităţilor stabilite de comun acord cu personalul de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, proiectul prevede următoarele achiziţii: un aparat de rezonanţă magnetică 3T care va intra în dotarea Laboratorului de radiologie şi imagistică medicală, un sistem complet de preparare a dozelor individualizate pentru tratamente cu citostatice destinate pacienţilor neoplazici imunodeficienţi şi un cabinet inteligent depozitare, distribuţie şi trasabilitate medicaţie, ambele destinate Secţiei Clinice de Oncologie Medicală, precum şi un citometru în flux care va fi alocat Laboratorului de analize medicale.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

„După ce de mulţi ani pacienţii braşoveni sunt nevoiţi să se adreseze spitalelor private pentru a face investigaţiile şi tratamentele care să le salveze viaţa, în perioada următoare avem toate şansele să dispunem în cadrul Spitalului Judeţean de dotările necesare pentru abordarea cu succes a patologiilor oncologice. Semenii noştri care se confruntă cu boli grave au nevoie de această nouă facilitate de diagnosticare şi tratament, în condiţiile în care observăm cu toţii că din ce în ce mai mulţi oameni sunt diagnosticaţi cu afecţiuni din sfera oncologică. Mă bucur că putem continua să atragem fonduri europene pentru a rezolva necesităţile identificate în toate domeniile pe care le coordonăm”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Todorică Şerban.

Acest demers investiţional vital pentru sănătatea concetăţenilor noştri vine să completeze proiectul destinat dotării cu echipamente medicale specifice anatomiei patologice, necesare pentru diagnosticul cancerului în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, proiect în valoare totală de 6.823.450,44 lei, recent aprobat de CJ Braşov şi depus în vederea obţinerii finanţării.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Potrivit Ghidului de finanţare pentru Programul Sănătate, proiectele de dotări trebuie implementate până la data de 30 iunie 2027.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.