Proiect de lege al Ministerului Educației: ‘Activităţile didactice care impun prezenţa fizică a elevilor pot fi suspendate în timpul stării de alertă’

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică, pe site-ul instituţiei, un proiect de lege care prevede că activităţile didactice care necesită prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ pot fi suspendate în perioada stării de alertă, la propunerea Consiliului de Administraţie a unităţii de învăţământ preuniversitar şi cu cu aprobarea prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau a Comitetulului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, după caz, potrivit news.ro.

„Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea Consiliului de Administraţie a unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană/Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi cu aprobarea prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/ Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă”, arată proiectul MEN afişat pe site-ul instituţiei.

Citeste și:  Opinia ministrului Digitalizării: TikTok nu ar trebui interzis, dar are nevoie de mai multe filtre de securitate

Totodată, pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior pot fi suspendate prin hotărâre a Senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei şi Cercetării, mai arată proiectul.

În plus, prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin.(3) al Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, „pe durata stării de alertă se pot desfăşura şi concursurile pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante pentru posturile nedidactice, precum şi pentru posturile vacante de asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi medici din unităţile de învăţământ”, conform sursei citate.

Citeste și:  Guvernul prelungește plafonarea tarifelor RCA până la 30 iunie

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, în şedinţa de vineri a Guvernului, că Ministerul Educaţiei are în vedere acest proiect care să traseze cadrul prin care pot fi suspendate cursurile în şcoli. 

„Proiectul de lege conţine o derogare de la Legea 55 privind instituirea stării de urgenţă (care prevede blocarea concursurilor – n.r). Prin acest proiect se stabileşte cadrul prin care se pot suspenda cursurile în situaţii de focar sau de extindere epidemiologică”, a afirmat Raluca Turcan.

Pe 11 august, ministrul Educaţiei a solicitat Parlamentului susţinerea unui demers prin care să fie acordată posibilitatea angajării şi a personalului nedidactic în învăţământul preuniversitar.

„Prin în Legea 55, la articolul 27, ni se impuneau restricţii referitoare la angajare. S-a modificat şi vă mulţumim pentru faptul că aţi modificat articolul 27, însă modificarea nu prevedea decât posibilitatea angajării pe posturile didactice, deci numai pentru profesori, şi am deblocat numai titularizarea pentru profesori, nu şi angajarea pentru personal nedidactic de care avem atâta nevoie în aceste momente. Deci v-aş ruga să ne sprijiniţi în acest demers, având în vedere că pentru învăţământul universitar deblocarea a fost realizată pe toate planurile. Avem nevoie, şi cred că şi dumneavoastră sunteţi în acord cu mine, avem nevoie de aceste posturi suplimentare în sistemul de învăţământ preuniversitar”, a explicat Anisie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.