Recent, la Sinaia a avut loc şedinţa Adunării Generale a membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Valea Prahovei în Acţiune”, structură non-guvernamentală printre ai cărei membri fondatori se regăsesc Judeţul Braşov şi Oraşul Râşnov, alături de oraşele Sinaia, Azuga şi Comarnic.
Costel Mihai, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, a fost desemnat să reprezinte Judeţul Braşov la această şedinţă.
Cea mai importantă hotărâre adoptată în cadrul şedinţei AGA a fost aderarea oraşelor Buşteni şi Predeal la această structură asociativă. Astfel, momentul de faţă ADI „Valea Prahovei în Acţiune” numără şapte unităţi administrativ-teritoriale membre.
Asociaţia „Valea Prahovei în Acţiune” a fost înfiinţată în iunie 2020, cu scopul promovării şi implementării proiectelor de infrastructură de care localităţile situate pe Valea Prahovei au mare nevoie.
Cu siguranţă, cel mai important şi mai aşteptat proiect investiţional pentru Valea Prahovei este autostrada Comarnic – Braşov.
„Județul Brașov este destinația turistică de referință a României, în pofida faptului că nu suntem, din păcate, legați prin autostrăzi nici de București, nici de vestul țării, nici de Moldova. Autostrada București – Brașov, în special tronsonul Comarnic – Brașov este cel mai îndelung așteptat proiect de infrastructură rutieră din țară. Alături de Aeroportul Internațional Brașov, o autostradă care să lege Capitala de municipiul Brașov poate contribui esențial la dezvoltarea întregii Văi a Prahovei, a județului Brașov și a regiunii noastre”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, la momentul fondării acestei asociaţii.