Proiectul privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor sociale pentru anul 2022, lansat în dezbatere publică (BRAȘOV)

Primăria Municipiului Brașov a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor sociale pentru anul 2022. Principalele modificări sunt cele referitoare la punctajul acordat familiilor evacuate, la norma locativă și la criteriile de departajare, în condițiile unui punctaj egal.

„Am lansat în dezbatere publică criteriile de acordare a locuințelor sociale și îi invităm pe brașoveni să vină cu propuneri privind completarea sau modificarea acestora. De asemenea, le reamintim celor cărora nu li s-a acordat locuință socială, dar se încadrează în criterii, că pot beneficia de ajutor la plata chiriei. Avem deja primele dosare care au fost aprobate în acest sens și așteptăm, în continuare, potențialii beneficiari să depună solicitările pentru plata chiriei. O altă veste bună este că s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Căminul pentru persoane fără adăpost de pe strada Panselelor, ceea ce înseamnă că, odată finalizate, actualul cămin de pe strada Zizinului va putea deveni bloc de locuințe sociale“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Viceprimar Flavia Boghiu

Principalele modificări din proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice sunt cele referitoare la reducerea punctajelor acordate celor care au beneficiat de locuințe sociale sau care beneficiază de plata chiriei, precum și la punctajele acordate în funcție de numărul de camere și numărul de persoane care ocupă acea locuință. Astfel, dacă depune o cerere o familie compusă din 2 persoane, care locuiește într-o cameră, aceasta va avea punctaj 0 la criteriul 10. O familie compusă din 4 membri, care locuiește tot într-o cameră, va avea punctajul 60 la criteriul 10, deoarece depășește cu 2 persoane norma locativă pentru o cameră.

În cazul punctajelor egale, se aplică următoarele criterii de departajare:

  • – numărul membrilor familiei solicitantului;
  • – numărul de persoane încadrate cu grad de handicap;
  • – familie monoparentală;
  • – să nu dețină autoturism;
  • – să nu mai fi primit locuință socială
  • – vechimea dosarului.

Termenul limită pentru transmiterea propunerilor este 23. iulie 2021.

Citeste și:  DRDP Brașov: Starea drumurilor naționale în Regiunea Centru

Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe site-ul primariei, sectiunea Consiliul Local/proiecte de hotarare – dezbatere publica.

Ajutor pentru plata chiriei

În ceea ce privește aplicarea prevederilor HCL nr. 71/2021, prin care s-a aprobat acordarea ajutorului pentru plata chiriei persoanelor singure/familiilor cu domiciliul sau reşedinţa pe raza Municipiului Braşov, au fost aprobate două solicitări pentru această prestație socială. Unul dintre beneficiari primește 884.00 lei/lunar pentru plata chiriei, iar celălalt 800,00 lei/lunar. Actul normativ aprobat de municipalitate a intrat în vigoare din 1 mai 2021.

Ajutorul pentru plata chiriei se situează, în funcție de punctajul obținut, între 900 și 1.400 de lei lunar, dar cuantumul ajutorului lunar nu poate fi mai mare decât cuantumul chiriei prevăzute în contractul de închiriere.

Condițiile pentru a acordarea acestui sprijin sunt ca solicitantul să fi avut domiciliul sau reședința, în ultimele 24 de luni, în municipiul Brașov; să nu aibă locuință și nici să nu fi înstrăinat una în ultimii 10 ani; să nu fi beneficiat de sprijinul statului în credite pentru închiriere/construire de locuință și să nu depășească un anumit venit, stabilit în funcție de numărul membrilor familiei.

Pentru a beneficia de acest ajutor financiar, cei îndreptățiți au o serie de obligații, cum ar fi: să își plătească utilitățile; dacă nu au venituri, trebuie să se înregistreze la AJOFM pentru a găsi un loc de muncă și pentru a urma cursuri de calificare/recalificare, și să participe la programe de ocupare. În cazul în care nu reușesc, timp de 3 luni, să se integreze pe piața muncii, au obligația de a participa la acțiuni și lucrări în folosul comunității, în limita unui număr de 40 de ore/săptămână.

Căminul pentru persoane fără adăpost, str Zizinului 126 C,

Amenajare cămin pentru persoane fără adăpost, str. Panselelor nr. 23

Primăria Brașov a dat, în data de 18 iunie, ordinul de începere a lucrărilor pentru amenajarea Căminului pentru persoane fără adăpost. Durata lucrărilor este de maxim 24 de luni, valoarea, conform contractului, este de 18.230.500 lei cu TVA, fondurile fiind asigurate din bugetul local. Lucrările vor fi realizate de asocierea Har&H și Romfit.

Citeste și:  Peste 3.000 de oameni în tribunele de pe Tineretului la FC Braşov – Dinamo. Stegarii au cedat în faţa “câinilor”

După finalizarea acestor lucrări, actualul Cămin pentru persoane fără adăpost, de pe str. Zizinului nr. 126 C, va fi transformat în bloc de locuințe sociale, cu garsoniere și apartamente cu două camere.

Viitorul Cămin pentru persoane fără adăpost , str Panselelor 23

Amenajare cămin pentru persoane fără adăpost, str. Panselelor nr. 23

Principalele lucrări ce vor fi executate:

  • – desființarea pereților interiori din zidărie conform propunerii de arhitectură;
  • – demolarea parțială a unor parapete ale golurilor de tâmplărie exterioară;
  • – dezafectarea tuturor instalațiilor și echipamentelor existente în imobil;
  • – reconfigurarea golurilor de tâmplărie exterioară;
  • – recompartimentarea spaţiului interior cu pereţi din zidărie de umplutură în grosime de 12 cm și 15 cm și pereți din gipscarton cu grosime de 10 cm;
  • – refacerea instalaţiilor interioare. Trecerea acestora prin plăcile din beton existente se va realiza prin carotare;
  • – refacerea finisajelor la nivelul pereţilor, tavanelor și al pardoselilor;
  • – montarea de tâmplărie exterioară termoizolantă cu grad ridicat de performanță;
  • – reabilitare termică.

Soluție propusă

Obiectivul acestei construcții este de a amenaja un cămin pentru persoane fără adăpost, cu locuri de cazare concentrate într-un adăpost de noapte şi cazare în regim de urgenţă, structurat în spaţiu de triaj şi spaţiu de cazare, prin transformarea căminului școală existent. Parterul imobilului va avea un spaţiu închis şi securizat, prevăzut cu geam de supraveghere, izolator dotat cu pat şi băncuţe, spaţiu pentru păstrarea articolelor de îmbrăcăminte dotat cu dulapuri, băncuţe şi maşină de spălat, sală de mese şi spaţiu de cazare de urgenţă.

Etajele se vor amenaja ca spaţii de cazare, grupuri sanitare comune cu cabine de duş diferenţiate pe sexe şi spaţii pentru pregătirea hranei.

Clădirea nou realizată va veni în ajutorul persoanelor fără adăpost, premiza creșterii numărului acestora fiind datorată problemelor sociale, crizei financiare etc. Importanța acestei lucrări rezidă în necesitatea nevoii de locuință, tot mai des întâlnită, nevoia găsirii unui loc de munca și, în general, depășirea acestor situații dificile și integrarea socio-profesională a persoanelor fără adăpost.

Citeste și:  Prețuri reduse la carburanți. Caută cele mai bune prețuri din Brașov, AICI!

Propunerea funcțională a spațiilor nou create constă înAdăpost de noapte, centru de zi și centru rezidențial pentru persoane fără adăpost.

La parter se propune:

  • – sistem de acces;
  • – spațiu pentru triaj cu zonă de așteptare, birouri de prelucrare date, depozit efecte și vestiare cu dușuri;
  • – spaţiu de cazare de urgență și/sau persoane cu dizabilități locomotorii;
  • – spaţiu pază închis şi securizat, prevăzut cu geam de supraveghere;
  • – spălătorie și grupuri sanitare pentru personal;
  • – sală de mese/cameră de socializare;
  • – bucătărie echipată minimal;
  • – grupuri sanitare pe sexe și grup sanitar pentru persoane cu dizabilități locomotorii;
  • – birouri personal;
  • – centrală termică și spații tehnice.

La etajul 1 se propune:

  • – amenajarea centrului de zi ce cuprinde zona de așteptare și spații pentru cursuri și întâlniri;
  • – spaţii de cazare – camere cu 5 paturi;
  • – grupuri sanitare comune dotate cu cabine de duş (diferenţiate pe sexe);
  • – spaţiu pentru pregătirea hranei;
  • – sală de mese și cameră de socializare;
  • – birouri personal;
  • – cameră de serviciu;

La etajul 2 se propune:

  • – spaţii de cazare – camere cu 5 paturi și 3 paturi;
  • – grupuri sanitare comune dotate cu cabine de duş (diferenţiate pe sexe);
  • – spaţiu pentru pregătirea hranei;
  • – sală de mese și cameră de socializare;
  • – cameră de serviciu.

La etajul 3 se propune:

  • – spaţii de cazare – camere cu 5 paturi;
  • – grupuri sanitare comune dotate cu cabine de duş (diferenţiate pe sexe);
  • – spaţiu pentru pregătirea hranei;
  • – sală de mese și cameră de socializare;
  • – cameră de serviciu;
  • Obiectivul acestei lucrări este realizarea unui total de maxim 86 locuri de cazare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.