Propuneri pentru compensarea facturilor la gaze şi energie

Consumatorii casnici vor primi o subvenţie de 18 bani pentru un kilowat pe oră la factura de energie electrică. Aceasta este una din propunerile cuprinse într-o ordonanţă de urgenţă, analizată ieri în primă lectură de Guvern. Statul intenţionează să compenseze şi factura la gaze naturale, cu 25%.

„Factura la un consum de 100 de KW la 82 de bani KW este de 82 de lei. Din această factură se scad 18 lei; practic, la 100 de KW plătesc 64 de lei, atât cât ar plăti dacă ar fi în portofoliul celui mai mic furnizor din piață. Dacă este la cel mai mic furnizor, i se scad în continuare 18 lei.”, a declarat ministrul Virgil Popescu, citat de Rador.

Citeste și:  Adaptarea ofertei educaționale și de formare cu cererea de pe piața muncii, facilitată prin platforma ReCONECT

Concret, statul va suporta 18 bani din prețul unui kWh. Ministrul a explicat că va fi compensată diferența dintre cel mai mic preț din piață, 64 de bani pe kWh, cu toate taxele incluse, și cel mediu, 82 de bani pe kWh, ceea ce îi va încuraja pe oameni să aleagă furnizorul care are prețuri mai mici.

Popescu a explicat că, în ceea ce privește consumul luat în calcul de schema de compensare, sub 30 kWh este vorba despre case nelocuite sau de vacanță, în timp ce peste 200 kWh lunar au consumatorii cu venituri peste medie.

În ceea ce privește gazele naturale, statul va compensa 25% din valoarea facturilor unui număr estimat de 2,3 milioane de gospodării, adică în jur de 5 milioane români. „Prin urmare, peste 60% din consumatorii din România vor beneficia de compensarea facturii la gaze cu 25%”, a precizat Virgil Popescu.

Citeste și:  Ediție istorică FIDELIS: Cea mai mare sumă investită în cadrul unei emisiuni 

„La gaze am luat un preț de referință de 255 lei pe MWh, mai mult decât dublu față de cel de anul trecut. Până la un consum anual de 1.200 metri cubi, toate tipurile de locuințe vor beneficia de un ajutor de 25% din valoarea facturii.”, a mai spus Popescu.

Ministrul energiei a mai spus că oamenii nu vor trebui să facă nimic pentru compensarea facturilor, întrucât furnizorii vor întreprinde toate demersurile necesare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.