Protestul din 10 august. Convorbirile jandarmilor au fost desecretizate

Marcel Vela a declarat sâmbătă pentru News.RO, că cele două ore de convorbiri rămase nu au putut fi desecretizate deoarece prezintă detalii care ţin de organizarea altor instituţii, dar că va încerca desecretizarea acestora în cursul săptămânii viitoare.

“S-au desecretizat convorbirile, iar din 50 de ore, luni trimitem la DIICOT 48 de ore. Două ore încă nu putem oficial să le înaintăm fiindcă în cele două ore mai sunt detalii care ţin de organizarea altor instituţii, de amplasarea unor obiective, număr de forţe, care nu pot fi încă desecretizate, dar încerc săptămâna viitoare şi cele două ore să le desecretizăm”, a afirmat Marcel Vela.

Citeste și:  Întâlnire de lucru la Penitenciarul Codlea, organizată în baza Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate

Ministrul de Interne a dat termen până vineri seară Jandarmeriei Bucureşti să desecretizeze convorbirile din 10 august 2018, avertizând că în caz contrare consecinţele vor fi pe măsură.

Marcel Vela a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că trei unităţi de jandarmi din teritoriu – Craiova, Ploieşti şi Constanţa – au desecretizat aproximativ 300 de ore de convorbiri purtate prin staţii în ziua de 10 august, Jandarmeria Bucureşti fiind cea care nu a pus la dispoziţia procurorilor convorbirile purtate în acea zi.

”Simpla desecretizare a discuțiilor din noaptea protestului din 10 august nu îi absolvă de vină pe cei responsabili pentru ce s-a întâmplat. Nu ne-au făcut vreo favoare desecretizând orele respective. După ce procurorii vor finaliza rechizitoriul și acesta va fi făcut public jandarmii vinovați pentru 10 august vor plăti cu funcția”, a declarat Marcel Vela pentru G4Media.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.