PSD Braşov, plângere la poliție, după ce cortul Vioricăi Dăncilă a fost vandalizat

PSD Braşov va depune o plângere penală la Poliţie după ce, în noaptea de miercuri spre joi, persoane necunoscute au vandalizat unul dintre corturile amenajate pentru strângerea de semnături în sprijinul candidatei formaţiunii politice la preşedinţie, Viorica Dăncilă.

„Organizaţia PSD Braşov s-a confruntat noaptea trecută cu un incident care a avut loc în zona Pieţei Dacia din municipiul Braşov. Mai exact, cortul amenajat pentru strângerea de semnături pentru susţinerea candidatului PSD la alegerile prezidenţiale a fost tăiat cu un obiect contondent şi (…) s-a încercat incendierea acestuia”, se arată într-un comunicat al PSD Braşov, remis joi.

Totodată, conform documentului citat, PSD Braşov solicită Poliţiei Locale „care are atribuţii privind paza şi proiecţia arealelor din municipiu”, să ia măsurile necesare.

Citeste și:  Mircea Geoană a dezvăluit date din sondajele interne! Candidatul la prezidențiale susține că este aproape de locul doi

„E revoltător ca actele de vandalism, violenţă şi ură să fie tolerate de autorităţile locale şi cerem să se ia măsuri urgente în acest caz! În egală măsură cerem partidelor respectarea tuturor competitorilor politici, aşa cum procedăm şi noi”, se mai arată în comunicat. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.