PSD-iștii rămân fără sediu

Social-democraţii braşoveni au probleme mult mai mari decât aceea referitoare la cine va ajunge la şefia filialei judeţene, arată newsbv.ro. Lupta dintre cele două tabere formate în partid este o glumă comparativ cu faptul că PSD-iştii trebuie să evacueze sediul din Piaţa Sfatului, notează sursa citată. Un cetăţean etnic german şi-ar fi solicitat şi a câştigat în instanţă fostele proprietăţi pe care le deţinea în municipiul Braşov. Însă, Primăria nu i le poate retroceda în natură, iar în acest context averea acestuia a fost evaluată în bani, iar pentru că nu are fonduri pentru a plata datoriei, municipalitatea trebuie să cedeze din proprietăţile pe care le are în contul datoriei. Iar omul şi-a ales: sediul PSD din Piaţa Sfatului este unul dintre imobilele pe care le-a cerut. Mai mult, şi sediul revoluţionarilor, lipit de sediul judeţean al PSD Braşov, a fost solicitat.
Din informaţiile newsbv.ro, spaţiile respective vor fi transformate în camere de închiriat pentru turişti, existând deja proiecte pentru amenajarea acestora, ba chiar şi o firmă care să se ocupe de investiţie.

Citeste și:  Cel mai mare Adrenaline Tower din lume și primul din România se deschide la Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.