Radare în cascadă: Amplă acțiune a polițiștilor braşoveni și a celor sibieni , pe DN 1

În data de 17 februarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brasov și cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, au organizat și desfășurat o acțiune pe  DN 1, în sistem CASCADĂ, având drept scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație. 

În cadrul acțiunii au fost folosite dispozitive pentru măsurarea vitezei, respectiv 3 cinemometre TruCam și 4 aparate Autovision.

„În urma desfășurării acțiunii au fost constatate și aplicate 139 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 75.000 lei, fiind reținute 13 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare. Din totalul contravențiilor aplicate în cadrul acestei acțiuni, 112 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 67.000 lei, au fost aplicate de către polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
De asemenea, polițiștii brașoveni au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, 10 permise de conducere, dintre acestea 9 fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză și unul pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, fiind retras un certificat de înmatriculare”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Citeste și:  Festivalul Filmului European ajunge în luna mai la Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.