Rampa de gunoi Timiș-Triaj se transformă în cel mai mare parc de agrement din Brașov

Rampa de deșeuri industriale nepericuloase din Timiș Triaj, privită ca una dintre problemele de mediu ale României în Uniunea Europeană, a fost certificată ca fiind „inertă“, iar primăria dorește să o transforme în cel mai mare parc și zonă de agrement din Brașov.

„Pe baza rezultatelor din bilanțul de mediu, vom demara toate actele necesare pentru schimbarea încadrării din clasa B în clasa C, adică depozit inert, și ne dorim ca, după ce obținem toate actele de reglementare, primăria să amenajeze zonă verde pe această suprafață mare, de aproximativ 22 de hectare, în așa fel încât să poată fi utilizată ca parc și zonă de agrement. Se pot amenaja piste de biciclete, zone de plimbare, diferite jocuri în aer liber, tiroliene etc. Lucrările presupun modelarea corpului depozitului, adunarea sa în spațiul care este al Primăriei, acoperirea cu pământ, acolo unde mai este necesar, și lucrări de amenajare, în funcție de destinația ce o va primi și de proiectul ce va fi elaborat. O mare parte din această suprafață este înverzită în mod natural. Am putea să avem aici cel mai mare parc din Brașov, de 22 de hectare“, a declarat astăzi viceprimarul Laszlo Barabas.

Depozitele Timiș Triaj au început să funcționeze la sfârșitul anilor 1940 și au fost utilizate pentru depozitarea deșeurilor industriale nepericuloase (nisip de turnătorie, zgură de oțelărie etc.) și deșeuri menajere. Activitatea de depozitare a încetat practic în anul 1992. Proprietarul terenului până în 1990 a fost statul Român, iar ulterior, abia  în perioada 2014-2016 s-a reglementat situația juridică a terenului și se atestă apartenența la domeniul privat al Primăriei Municipiului Brașov. 

„Rampa de deșeuri industriale nepericuloase a municipiului, după vânzarea întreprinderii Tractorul, a rămas nevândută și a intrat în sarcina primăriei Brașov, pentru a fi închisă. Primăria a analizat această posibilitate și, din cauza sumelor extrem de mari ce ar trebui cheltuite, a hotărât efectuarea unui bilanț de mediu nivel II, pentru a vedea dacă acest depozit mai are influență asupra factorilor de mediu  – apă, sol, aer. Acest bilanț ne-a fost predat de curând de către experți. În urma măsurătorilor și verificărilor efectuate în cadrul acestuia s-a constatat că depozitul nu mai reprezintă un pericol și se propune închiderea sa prin procedură simplificată, adică trecerea lui din clasa de încadrare B în clasa C, respectiv depozit inert. Asta înseamnă că nu avem emisii de gaze, nu se poluează apa freatică, iar pământul nu mai este poluat pentru că la acest depozit a fost sistată activitatea de depozitare de 30 de ani“, a precizat viceprimarul Barabas. 

Citeste și:  Bursa Locurilor de Muncă Brașov revine pe 17 mai, la Casa Armatei

Potrivit Bilanțului de mediu bazat pe prelevarea de probe de apă subterană (fântâni localnici și foraj de apă executate in acest scop), de apă de suprafață, de sol și de aer, indicatorii de calitate a mediului se află în limite normale, cu unele depășiri în indicii de calitate sol care nu ajung însă la valorile de alarmă, și doar în stratul superior. 

Astfel, potrivit studiului: 

„Rezultatele analizelor de laborator pe probe de apă subterane prelevate din puț amonte și aval de depozit evidențiază faptul ca apa subterană se menține în limitele de calitate corespunzătoare corpului de apă subterană ROOT02 Depresiunea Brașov și în limitele de potabilitate prevăzute de Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile. În aceste condiții,  depozitul de deșeuri industriale nepericuloase nu are o influență negativă asupra calității apei subterane;

Citeste și:  Peste 400 dintre cei mai puternici cicliști din Europa sunt așteptați la primul Campionat European de Mountain Bike din România

Rezultatele analizelor de laborator privind calitatea apei de suprafața, râul Timișul Sec, amonte și aval de depozit, indică că acestea corespund clasei I de calitate, așa cum este prevăzut în Ordinul 161/2006;

Analizele de laborator efectuate pe probe de sol au indicat o concentrație mai crescută a metalelor grele din sol în raport cu Ordinului 756/1997- privind Reglementările privind evaluarea poluării mediului – pentru soluri mai puțin sensibile, fără a se depăși pragurile de alertă pentru nici unul din parametrii analizați. Depășirile concentrațiilor metalelor grele față de limitele normale se datorează și proximității zonei industriale, a haldelor de cenușă CET, cât și circulației auto pe drumul situat la est de amplasament. 

După realizarea lucrărilor de închidere a depozitului de deșeuri industriale nepericuloase se preconizează o îmbunătățire a calității solului din proximitatea depozitului de deșeuri industriale nepericuloase Timiș-Triaj. 

Rezultatele determinărilor efectuate în raport cu STAS 12574/1987 privind condiții de calitate a aerului în zonele protejate au indicat menținerea aerului în zona depozitului în limitele de calitate;

Rezultatele testelor de levigabilitate pe probe de deșeuri comparate cu valorile limită prevăzute în Ordinul 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare și procedurile preliminare de acceptare a deșeurilor la depozitare și lista națională de deșeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deșeuri au indicat că deșeurile nepericuloase industriale depozitate în depozitul Timiș Triaj corespund criteriilor de calitate specifice deșeurilor inerte. 

Recomandările specialiștilor vin în acord cu intențiile municipalității, respectiv: 

– Solicitarea APM Brașov de reîncadrare a depozitului de deșeuri industriale Timiș Triaj din categoria ”B” depozit de deșeuri industriale nepericuloase în categoria la categoria ”C” depozit de deșeuri industriale inerte. Această procedură trebuie demarată imediat. 

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

– Achiziționarea/trecerea în proprietatea Municipiului Brașov a suprafeței ocupată în prezent cu deșeuri pe latura de nord a amplasamentului (parțial parcelele având CF 150092, CF 137135 și respectiv o parte din parcela fără CF de pe latura de nord).

– Analizarea posibilității ca închiderea celor două depozite de deșeuri din amplasamentul Timiș Triaj să fie similară și simultană, având în vedere:

concluziile Studiului de oportunitate având ca obiect ”Închiderea ecologică și punerea in siguranță a depozitelor pentru deșeuri industriale si menajere – Timiș Triaj”, jud. Brașov, elaborat de S.C. KXL S.R.L., București și aprobat cu HCL 242/30.05.2014, care recomandă ca optimă din punct de vedere tehnic, economic și al protecției factorilor de mediu Ecologizarea și închiderea ambelor depozite.

că ele au funcționat în paralel și că pe ambele depozite s-au depozitat inițial deșeuri industriale nepericuloase. Practic cele două depozite sunt configurate ca două dealuri despărțite de cele 3 linii electrice LEA și un drum de exploatare. 

– Având în vedere concluziile prezentului Bilanț de mediu nivel 2, se va solicita Avizul APM Brașov pentru închidere simplificată conform cu prevederile art. 24(1) din HG 349/2005 privind depozitarea deșeurilor coroborat cu recomandările privind amenajarea bermelor/drumurilor de acces și a canalelor pentru drenarea apei de suprafață din art. 3.7.4. Nivelarea depozitelor, din Normativul tehnic privind depozitarea aprobat cu OM nr. 757/2004. 

– în funcție de folosința pe care urmează să o aibă post-închidere acest amplasament (ex. zonă de agrement) proiectul de sistematizare va tine seama de recomandările/sugestiile specialistului în peisagistică. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.