RATBV anunță schimbări IMPORTANTE privind circulația pe linia 110 – Brașov – Cristian

Programul liniei 110 revine la normal. El poate fi consultat pe RATBV.ro .

RATBV a anunţat miercuri noi reguli de prevenire a răspândirii noului coronavirus ce trebuie respectate de călători din data de 15 mai. Astfel, pe lângă autocolantele cu privire la obligativitatea purtării măştii de protecţie pe parcursul călătoriei, vor fi lipite unele şi pe scaunele pe care se pot aşeza călătorii. Aceste autocolante vor fi de culoare verde şi vor avea inscripţionat mesajul „Recomandat”.

În autobuze, responsabili de verificarea respectării regulii distanţării sociale vor fi angajaţii RATBV şi poliţiştii locali.

Totodată, pentru a se evita aglomerarea autobuzului, şoferul poate decide ca vehiculul să rămână în staţie până la restabilirea distanţării sociale. Practic, acesta va pleca din staţie abia în momentul în care va fi suficient de gol, arată conducerea regiei locale de transport public.

Citeste și:  Serviciul Uber Green se lansează în Brașov. Compania aniversează 6 ani de eco-mobilitate în România

Tot pentru a se evita aglomeraţia, recomandarea celor de la RATBV este ca până la ora 9.00 dimineaţa, mijloacele de transport în comun să fie folosite doar de persoanele care se deplasează spre sau dinspre locul de muncă.

De altfel, RATBV a anunţat că în perioada următoare se va face o evaluare continuă a gradului de încărcare a mijloacelor de transport pentru adoptarea eventualelor măsuri care se impun pentru asigurarea distanţării sociale.

Tot după 15 mai va fi mărită frecvenţa dezinfecţiei interiorului mijloacelor de transport public, inclusiv pe parcursul zilei;

Nu în ultimul rând, din 15 mai va fi valabil un nou grafic de circulaţie a mijloacelor de transport în comun, acesta urmând a fi afişat în staţii şi pe site-ul ratbv.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.