Razie la Brașov: 600 de persoane și 93 de societăți, verificate

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.
Astfel, ieri, 08 iulie a.c., 179 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și 91 de poliţişti locali au verificat peste 600 de persoane şi 93 de societăți comerciale/PFA cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor.
De asemenea, 43 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au efectuat 14 misiuni, în cursul cărora au aplicat o amendă, în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

■ În contextul creșterii susținute a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, Instituția Prefectului județului Brașov face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să respecte cu rigurozitate măsurile de protecție sanitară: purtarea măștii, distanțarea fizică, igienizarea și dezinfectarea frecventă a mâinilor, evitarea creării de aglomerații și a deplasărilor inutile.
Rata de conformare față de măsurile de protecție sanitară reprezintă elementul central în gestionarea eficientă a crizei sanitare și în limitarea răspândirii COVID-19.

■ Ca surse de informații oficiale despre pandemia COVID-19 puteți accesa https://stirioficiale.ro și www.cnscbt.ro (adresa web a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

■ La linia telefonică TELVERDE – 0800.800.165 cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a reglementărilor impuse pentru prevenirea și limitarea extinderii infecțiilor cu noul coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.