Razie pe străzile din Brașov: Polițiștii au aplicat 1.662 amenzi

În perioada 14 – 20.09.2020, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, au organizat și desfășurat pe raza județului Brașov, acțiunea intitulată “FOCUS ON THE ROAD”, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier, de natură a distrage atenția de la conducere în vederea impunerii unui climat de disciplină în rândul conducătorilor de autovehicule în ceea ce privește respectarea tuturor normelor rutiere.

Principalele obiective ale activităților desfășurate au fost depistarea și sancționarea abaterilor la regimul rutier, constând în folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive “mâini libere”, lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului sau ghidonului vehiculului, efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activități de natură a-i distrage atenția de la conducere ori nerespectarea prevederilor legale privind folosirea centurii de siguranță și a dispozitivelor de retenție.

Citeste și:  Brățările electronice menite prevenirii abuzurilor domestice vor fi implementate în Brașov, precum și în alte 36 de județe

De asemenea, au fost desfășurate activități de informare a cetățenilor asupra dinamicii și consecințelor nerespectării normelor rutiere. Cu ocazia activităților desfășurate, au fost organizate 180 de acțiuni punctuale, ocazie cu care polițiștii brașoveni au verificat 3.109 vehicule și au aplicat 1.662 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 424.000 lei. Dintre acestea 370 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță, 94 pentru utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii unui autovehicul și 15 sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea de acte sau activități de natură a distrage atenția conducătorului auto. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.