Razie pe străzile din Brașov. Vezi motivul pentru care polițiștii verifică tot ce văd

Astăzi, 10 iunie a.c., în intervalul orar 06.00 – 09.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier Brașov au organizat și desfășurat pe raza municipiului Brașov, o acțiune care a vizat reducerea victimizării prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului rutier public de persoane, în scopul asigurării unei vizibilități crescute a elementului polițienesc.

Principalele aspectele urmărite în cadrul acțiunii au fost:
 verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor şi existenţa atestării metrologice a aparaturii tahograf;
 legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate şi ocazionale;
 deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
 verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente.
 respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;
 verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;
 verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport;
 respectarea limitelor legale de viteză pe categorii de drumuri;
 valabilitatea inspecției tehnice periodice a autovehiculului.

Citeste și:  În acest weekend, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 23 de cazuri

În cadrul acțiunii, polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, dintre care 12 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice și 2 pentru încălcarea O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă așe conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

Polițiștii au ridicat, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 7 permise de conducere pentru consumul de băuturi alcoolice, fiind retrase 3 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.

Din cei 7 conducători auto sancționați, 4 efectuau transport public de persoane, iar 2 dintre aceștia sunt angajați ai companiei de transport public local din Brașov.

Citeste și:  Vine gerul! ANM anunță temperaturi de până la -17 grade

Fiți responsabili în trafic!
Consumul de alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a
autovehiculului, dereglând răspunsul la stimuli optici și auditivi.
De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor, astfel de acțiuni iresponsabile punând în pericol viața și
integritatea corporală proprie, a celor din mijlocul de transport folosit sau a celorlalți participanți la trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.