Reabilitare energetică la 10 blocuri din Orașul Zărnești

Zece blocuri din orașul Zărnești ar urma să fie reabilitate din punct de vedere energetic, printr-un proiect care facilitează finanțarea pentru renovarea energetică a clădirilor rezidențiale și a clădirilor publice, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Printre condițiile privind depunerea cererii de finanțare sunt realizarea documentațiilor tehnice – expertiză tehnică, studii geotehnice, audit energetic și DALI (Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii), în cadrul unui proiect putând fi incluse doar 10 blocuri.

Primăria Zărnești, consecventă dezvoltării comunității și a creșterii calității vieții în Orașul Zărnești, analizând această oportunitate, a început demersurile necesare în vederea accesării fondurilor. În acest sens au fost identificate asociațiile de proprietari care pot face obiectul finanțării și invitați reprezentanții legali la sediul primariei în vederea identificării situației juridice actuale a asociațiilor precum și prezentarea ghidului solicitantului, dar și a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru depunerea unui proiect. Primăria Zărnești și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini demersurile reprezentanților asociațiilor de proprietari de a se constitui legal. În acest moment, în orașul Zărnești există doar o singură asociație de proprietari legal constituită (Asociația de proprietari Vulturul) și eligibilă pentru proiectul propus.

Citeste și:  CFR Călători: Nicio anulare a trenurilor din cauza lipsei de personal sau de material rulant!

Împreună cu reprezentanții Asociației Vulturul și ai Primăriei Zărnești a fost realizată o identificare a situației imobilelor din asociație privind starea actuală a acestora. S-a urmărit care este gradul de anvelopare a blocurilor, starea acoperișurilor, a ferestrelor, a rețelelor electrice din interiorul acestora. Au fost stabilite criteriile de departajare și selectare a celor 10 blocuri care vor face obiectul proiectului. Au fost selectate blocurile care au cea mai avansată stare de degradare a fațadelor, grad scăzut de anvelopare, stare precară a acoperișurilor (podurilor).

Cele 10 blocuri, cuprinzând în total 36 de scări, sunt situate pe străzile: Bucegi (bl. 1 si 2), Pompiliu Dan (bl. 7, 11, 14, 16, 20, 22), Ciucaș (Bl. 14) și Negoiu (Bl.2).

Citeste și:  Căldură doar la cerere în caloriferele din Brașov, racordate la sistemul public! Ce trebuie să știe locuitorii

„Am participat împreună cu administratorul public al orașului la ședința adunării generale a Asociației de proprietari Vulturul, unde am explicat cetățenilor din asociație condițiile de finanțare expuse în ghidul solicitantului precum și pașii de urmat în vederea depunerii proiectului. Această inițiativă a fost foarte bine receptată de locuitorii asociației, exprimându-și sprijinul în realizarea tuturor pașilor necesari depunerii proiectului„, transmite Alexandru Lucian Igrișan, primarul orașului Zărnești.

Foto. Alexandru Lucian Igrișan

„În paralel cu aceste acțiuni au fost realizate la nivel de primărie demersurile bugetare necesare în vederea realizării documentațiilor care vor sta la baza depunerii proiectului. A fost organizată o sedință extraordinară a Consiliului Local unde a fost realizată rectificarea bugetară necesară în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse pentru proiectul de reabilitare energetică a celor 10 blocuri. Acest proiect de hotărâre a fost votat în unanimitate de reprezentanții Consiliului Local”, mai spune primarul Alexandru Lucian Igrișan.

La acest moment sunt în desfășurare activitățile specifice realizării documentațiilor tehnice, dorind ca până la lansarea oficială a ghidului solicitantului și deschiderea liniei de finanțare să depunem printre primii, acordarea fiind de tip necompetitiv – principiul fiind primul venit – primul servit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.