Reacția elevilor la ​proiectul privind indemnizațiile de pensie pentru profesori

Consiliul Național al Elevilor consideră proiectul prin care profesorii primesc mai multe beneficii financiare, publicat recent pe pagina Camerei Deputaților, drept o inițiativă ce are ca scop primar încurajarea absolvenților de studii pedagogice să aleagă o carieră în sistemul educațional românesc, dar care, nefiind însoțită de formare continuă și o gestionare coerentă a resurselor, rămâne o formă fără fond, se arată într-un comunicat de presă remis Brașov Știri.

„Suntem, din nou, în acel moment care caracterizează o criză politică și se răsfrânge, din păcate, asupra elevilor. Niciodată nu vom susține o măsură populistă; cheia pentru o educație de calitate pentru toți nu stă în sume aruncate pe fereastră, într-o disperare cronică de a aduna voturi. Dorim o susținere reală pentru cadrele didactice, care să nu fie reprezentată doar de o creștere a salariilor, ci și de investiții reale în ceea ce constituie organizarea și implementarea unor programe de formare inițială și continuă.”, a declarat Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Citeste și:  Creșa Brașov promovează educația pentru mediu prin "Săptămâna Verde"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.