Reacţia lui Adi Mutu după coșmarul cu Slavia Praga

Rapid s-a întors din cantonamentul din Austria. Ultimul meci amical disputat acolo a fost unul de coşmar pentru formaţia lui Adrian Mutu, care a pierdut într-un mod umilitor cu cehii de la Slavia Praga, scor 1-7. ”Briliantul” a declarat pe aeroport că a fost un meci care a lovit în orgoliul clubului, notează Prima Sport.

Adrian Mutu speră ca rezultatul să reflecte de acum înainte o tresărire de orgoliu din partea jucătorilor săi, care să facă partide bune în următoarele dueluri de verificare, dar şi în SuperLiga României, încă din prima etapă.

Mutu a avut un mesaj şi pentru Marius Şumudică, acesta din urmă taxând înfrângerea cu Slavia Praga, fosta echipă a lui Nicolae Stanciu.

Citeste și:  Cum arată vacanța de Paște după intrarea în spațiul Schengen: 55% dintre români vor călători mai mult în țările Schengen

”Ne-a lovit tare în orgoliu meciul cu Slavia Praga, a fost un duş rece pentru noi. Indiferent cât de obosit eşti, atât fizic, cât şi mental, nu-ţi convine să pierzi la un asemenea scor. Ca să ajungem la nivelul lor mai avem nevoie de pregătire.

Este un joc de pregătire, nu ştiu ce a zis Şumudică, nu mă interesează, suntem în pregătire, nu mai exageraţi, gândiţi-vă la meciurile oficiale şi atunci o să puteţi să criticaţi cât vreţi”, a spus Adrian Mutu, pe aeroport, la revenirea din Austria.

Rapid a încheiat seria meciurilor de pregătire cu un amical împotriva Slaviei Praga. Cehii s-au impus cu 7-1 (1-0). În ultimul meci amical din cantonamentul austriac, Rapid a pierdut la scor în faţa Slaviei Praga, vicecampioana Cehiei.

Citeste și:  Cel mai mare concurs de jazz din Europa de Est revine la Cluj cu tinere talente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.