Vineri, 24 martie 2023, de la ora 18.30, în Foaierul Operei Brașov, publicul este inviat la recitalul vocal-instrumental „Classic Meets Musical”, susținut de studenții Facultății de Muzică de la Universitatea „Transilvania” Brașov, de la clasa prof. asoc. drd. Anda Olimpia Pop. Interpretează: Maria Pană, Elisa Gheorghe, Andreea Șchiopu, Ștefania Necula, Ioana Lucia Berechet, Alis Nistor, Patrick Anton. La pian vor fi acompaniați de prof. asoc. Sena Ducariu și prof. asoc.drd. Ana Maria Negrea. Prezintă: Anda Pop.
Recitalul din seara de 24 martie, din Foaierul Operei, readuce în fața publicului vocile tinerei generații din cadrul studioului condus de soprana Anda Olimpia Pop la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Transilvania”. „Classic Meets Musical” este o călătorie muzicală care începe luminos și vesel în patria lui W.A. Mozart, traversează continentul european prin șlagărele romantice ale secolului XIX și se încheie în Viena secolului XX, în acordurile musicalului „Sunetul muzicii” scris de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein.
„Recitalul este o provocare pe care am lansat-o la începutul acestui an. Cred că a parcurge cât mai multe genuri muzicale dezvoltă muzicalitatea și versatilitatea vocal-interpretativă a tinerilor ce aspiră spre succes”, afirmă prof. asoc. drd. Anda Olimpia Pop, totodată, solistă a Operei Brașov.
• Recitalul durează o oră și nu are pauză.
Preț bilete: 30 lei