Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu cancer

Regele Charles al Marii Britanii, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunţat luni Palatul Buckingham într-un comunicat citat de Reuters, scrie AGERPRES.

„În timpul recentei proceduri spitalicești a regelui, pentru o mărire benignă a prostatei, a fost observată o problemă separată de îngrijorare“, potrivit comunicatului. „Testele de diagnosticare ulterioare au identificat o formă de cancer, iar această a doua afecțiune este acum sub un tratament adecvat”, menționează comunicatul.

„Majestatea Sa a început astăzi un program de tratamente regulate, timp în care a fost sfătuit de medici să amâne îndatoririle publice“, au precizat reprezentanții Palatului Buckingham.

Comunicatul de luni al Palatului Buckingham a precizat: „Regele este recunoscător echipei sale medicale pentru intervenția rapidă, care a fost posibilă datorită procedurii sale recente la care a fost supus în spital. El rămâne pe deplin optimist în legătură cu tratamentul său și așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la îndatoririle publice depline cât mai curând posibil“. Palatul Buckingham nu a precizată o dată la care regele Charles își va putea relua obligațiile.

Foto: Arhiva


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.